Scena politică din România ia foc din cauza certificatului verde. PSD nu vrea să audă de proiectul care ar bloca foarte mulți cetățeni

Scena politică din România ia foc din cauza certificatului verde. PSD nu vrea să audă de proiectul care ar bloca foarte mulți cetățeniPSD Sursa foto: Arhiva EVZ

Obligativitatea introducerii certificatului verde la locul de muncă nu este agreată de cei de la PSD, care se opun ferm acestei măsuri discutate recent.

Lucian Romașcanu, liderul senatorilor PSD, a anunțat, luni, că nu este de acord cu introducerea certificatului verde la locul de muncă. El a mai afirmat că noile măsuri restrictive intrate în vigoare, de astăzi, sunt discutabile pentru că nu se știe ce obiective clare au.

„Orice analiză și orice previziune arată că la mijlocul lunii noiembrie va fi vârful cu 4.000 de oameni în ATI și peste 200.000 de îmbolnăviri. Vorbim acum despre impactul restricțiilor, dar impactul asupra pandemiei nici vaccinarea nu o să-l aibă mâine.

Din păcate nu avem un orizont la aceste măsuri și, repet - orizontul, incoerența, ilegalitatea - sunt niște lucruri care le fac extrem de greu de digerat de către oameni”, a spus Romașcanu, la emisiunea „Subiectiv” de la Antena 3.

PSD nu vrea certificat verde la locul de muncă

Cu privire la obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă, răspunsul liderului senatorilor PSD a fost unul negativ. „Sunt foarte multe lucruri. Acesta este doar unul dintre ele, din ce e aberant în acea lege.

Atâta timp cât tu îți asumi să cumperi 120 milioane de doze de vaccin, trebuie să îți asumi pentru aceeași cetățeni ai tăi și decontarea costului testării", a mai afirmat Lucian Romașcanu.

Și angajații de la stat, dar și cei de la privat se vor putea confrunta cu suspendarea de la locul de muncă, dacă nu vor prezenta un certificat verde COVID-19.

Cum este scanat codul QR

Un nou proiect legislativ impune restricții pentru persoanele salariate care nu sunt vaccinate, nu sunt testate negativ la SARS-COV-2 sau nu sunt trecute prin boala COVID-19.

Codul QR cu ajutorul căruia se verifică certificatul verde COVID-19 este scanat cu aplicația mobilă Check DCC. Dacă nu prezintă documentul la locul de muncă, angajații riscă să fie concediați.

Inițial, șeful instituției publice sau, după caz, patronul firmei private poate decide suspendarea dreptului la muncă pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit proiectului legislativ. În cazul în care salariatul decide să facă dovada certificatului verde, măsura de suspendare se va ridica.