Scarlett Johansson neagă că ar fi făcut audiții pentru inima lui Tom Cruise

Scarlett Johansson neagă că ar fi făcut audiții pentru inima lui Tom Cruise

Scarlett Johansson, frumoasa actriță din Avengers ține prima pagină a tabloidelor internaționale, zilele acestea, cu un scandal neobișnuit.

Potrivit unor zvonuri, dezbătute în cadrul Bisericii Scientologice, Tom Cruise ar fi făcut audiții cu mai multe femei care îşi doreau să obțină statutul de iubită sau chiar soție a celebrului actor, iar printre aceste femei s-ar număra și Scarlett Johansson.

Zvonul a fost lansat de Brendan Tighe, fost membru al unităţii de securitate de la Biserica Scientologică, care a declarat în emisiunea Today a lui Megyn Kelly de la NBC că deține rapoartele despre femeile care participau la audiții pentru postul de soţie în viaţa lui Tom Cruise. Aceasta spune că listele au fost trimise accidental către imprimanta sa, iar numele lui Johansson se afla în acel raport.

Ne puteți urmări și pe Google News

Actriţa din Avengers neagă cu vehemență afirmaţiile lui Tighe și spune că este o „poveste nebunească”, menită să-i păteze imaginea. „Doar ideea de persoane audiate pentru a fi într-o relaţie este înjositoare”, a spus actriţa pentru The Hollywood Reporter.

„Refuz să răspândesc ideea că nu am integritatea de a-mi alege propriile relaţii. Doar un om precum Brendan Tighe ar putea inventa o astfel de poveste nebunească”, a mai spus Scarlett Johansson. Brendan Tighe a lucrat ca paznic de noapte la Biserica Scientologică din 2002 până în 2009 și, teoretic, nu ar fi avut acces la astfel de informații, atribuțiile sale rezumându-se la a privi înregistrările de pe camerele de supravegheat, cel puțin așa reiese din declarațiile purtătoarei de cuvânt a Bisericii.

Biserica Scientologică reprezintă o mişcare religioasă controversată, creată în 1952 de scriitorul american Ron Hubbard, care a ajuns extrem de populară printre vedetele de la Hollywood. Scientologia susţine că practicile şi credinţele sale se bazează pe cercetare ştiinţifică. Tom Cruise este adept al acestei religii, fapt care l-a impiedicat chiar și să își vadă propria fiică în ultimii ani, pe motiv că aceasta nu este crescută în această religie.