Scandalul Listeria schimbă etichetele produselor congelate

Scandalul Listeria schimbă etichetele produselor congelate

În urma discuţiilor purtate săptămâna trecută, la Bruxelles, la care au luat parte toate statele membre UE, s-a propus ca, de anul viitor, să se menţioneze pe etichetele produselor din legume congelate recomandarea ca acestea să fie preparate termic înainte de a fi consumate, ca măsură de eradicare a posibilelor infestări cu Listeria monocytogenes.

Recent, mai multe lanțuri de supermarketuri din Europa au solicitat rechemarea anumitor produse aparținând companiei Greenyard din Ungaria, după ce nouă oameni au murit infectaţi cu Listeria, iar alți 47 au ajuns în spital. Aceștia s-au contaminat cu periculoasa bacterie după ce au mâncat porumb congelat. Cazurile au fost semnalate în cinci state europene: Marea Britanie, Austria, Danemarca, Finlanda şi Suedia.

Potrivit Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, în conferința organizată de Comisia Europeană, prin DG SANTE (n.n.- Direcţia Generală pentru Sănătate), au fost discutate aspecte legate de gestionarea situaţiei generate de prezenţa Listeria monocytogenes în porumbul congelat şi posibil în alte produse de origine vegetală congelate ale aceastei firme.

„În urma discuţiilor, s-a propus ca pentru viitor să se menţioneze pe etichetele acestui tip de produse recomandarea ca acestea să fie preparate termic înainte de a fi consumate (Listeria monocytogenes se distrugere prin tratare termică – fierbere)”, menţionează ANSVSA.

Ne puteți urmări și pe Google News

Listeria este distrusă prin fierbere

Astfel că, în viitorul apropiat, ambalajele legumelor congelate vor conține și detalii despre modul în care trebuie consumate.

De asemenea, Autoritatea anunță că în toată Uniunea Europeană se continuă procesul de monitorizare a procedurilor de retragere şi rechemare a produselor congelate, produse de firma Greenyard.

„S-a stabilit ca, în scurt timp, Comisia Europeană să transmită o informare pe acest subiect, care va cuprinde recomandări pentru fi difuzate către consumatorii din toate statele membre. De asemenea, s-a reiterat necesitatea ca autorităţile competente din statele membre să continue monitorizarea procedurilor de retragere a produselor companiei Greenyard din Ungaria”, anunță ANSVSA.

În urma examinărilor de laborator, în România nu a fost depistată prezența Listeriei monocytogenes. Au fost prelevate probe din următoarele tipuri de produse congelate: fasole verde tăiată, broccoli, ardei gras fâșii, porumb dulce, amestec mexican de legume, aflate pe lista de distribuție a produselor congelate pentru care s-a inițiat retragerea preventivă de la comercializare din statele membre.