Vorbind despre protestul pe care l-a iniţiat marţi, de 1 Decembrie, Codruța Cerva a avut nişte argumente care au enervat-o la maximum pe jurnalista Simona Gheorghe. În consecinţă, Cerva a fost atenţionată că la televizor nu poate face nişte comparaţii care pot intra în conflict cu normele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).

Cerva, o prezenţă obişnuită la România TV şi mai nou la Antena 3, nu a fost de acord cu punctul de vedere al jurnalistei şi de aici a izbucnit un scandal între cele două. Amintim că activista „antibotniţă” a fost însoţită de Oana Lovin, celebră pentru protestul cu sparanghel (n.r. – la 18 mai, în Piaţa Victoriei, față de restricțiile impuse de autorități în perioada stării de urgență), dar şi pentru activitatea de videochat. La un moment dat, cele două au intrat în conflict cu jandarmii care asigurau perimetrul în zona în care se desfăşura ceremonia de 1 Decembrie.

1 Decembrie, Cerva, alogenii şi nazismul

„Nu am protestat. Eu am mers pentru că am vrut să-mi sărbătoresc ziua mea, ziua românilor, Ziua Națională a României, dar nu mi s-a permis pentru că, așa cum a fost de la începutul pandemiei, s-au îngrădit drepturi și libertăți prevăzute în Constituție. Astăzi (n.r. – marţi, 1 Decembrie), ni s-a anulat, pur și simplu, ziua României. Acum 102 ani, niște români adevărați, patrioți, naționaliști care – ce să vedeți?

Şi în perioada aceea era o pandemie, gripa spaniolă… Au murit 50.000 de români şi totuși au mers la Alba Iulia să sărbătorească Unirea. La 102 ani de la Unire, a fost o sărbătoare privată a domnului președinte, împreună cu ambasadorii. Deci ziua noastră a fost confiscată de niște alogeni! Vă atrag atenția! Să știți că și nazismul a fost instaurat tot așa”, a spus Cerva în direct la România TV.

Replica jurnalistei Simona Gheorghe

Acesta a fost momentul care a făcut-o pe Simona Gheorghe să reacţioneze prompt, având în vedere panta delicată pe care aluneca discuţia cu Cerva. Totul a început cu o atenţionare fermă:

„Simona Gheorghe: Doamna Codruța, atenție, vă rog! Atenție la limbaj!

Codruța Cerva: Nu, nu atenție! Nu! Nu e vorba de atenție!

Simona Gheorghe: Aici eu fac regulile și vă atrag atenția să aveți grijă la limbaj.

Codruța Cerva: Da, faceți regulile, dar asta e istoria! Sunt invitată ca să-mi spun punctul de vedere, nu ca să mă certați! Asta e istoria! Nazismul face parte din istorie! Eu vreau să fac această comparație!

Simona Gheorghe: Știm istorie și ceea ce s-a întâmplat e un lucru condamnabil. De aceea vă atrag atenția! Nu vă permit această comparație! Eu, aici, nu vă permit!

Codruța Cerva: Ba îmi permiteți! Îmi permiteți!”

Cerva și Oana Lovin, oprite de jandarmi

Revenind la demersul avut de cele două la 1 Decembrie, trebuie spus că ele au fost oprite de jandarmi  în timp ce încercau să participe la ceremonia oficială de la Arcul de Triumf, la manifestația organizată de Ziua Națională a României. Jandarmii le-au explicat că nu au dreptul să participe la parada de 1 Decembrie 2020 şi i-au reamintit Codruţei Cerva că are obligaţia să poarte mască.

Cerva a refuzat, iar mai departe jandarmii au rugat-o să prezinte acte pentru a dovedi că nu trebuie să poarte mască pe motiv de boală. „Ce faceți acum este abuz în serviciu! Dragi jandarmi, vă faceți de râs! Mi-e rușine de rușinea dumneavoastră! Vă promit că ajung la Arcul de Triumf, vă promit lucrul acesta”, a spus Cerva. La ceremoniile oficiale organizate cu prilejul Zilei Naţionale au avut voie să participe doar 400 de persoane, iar lista de participanţi a fost stabilită de către organizator. La această decizie s-a ajuns pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

Astfel, Cerva şi Oana Lovin au ignorat faptul că accesul publicului nu era permis, traficul pietonal şi rutier în zonă fiind temporar restricţionat. Jandarmeria Bucureşti a făcut precizări „în legătură cu intenţia unor persoane de a forţa filtrul de jandarmi constituit în zona Pieţei Charles de Gaulle, cu ocazia evenimentului dedicat Zilei Naţionale a României”. La ceremonia de la Arcul de Trimf au participat președintele Iohannis, premierul, membri ai Guvernului României, dar și alte oficialități.

Codruţa Cerva (stânga) şi Oana Lovin n-au pierdut ocazia de a se fotografia cu ocazia Zilei Naţionale a României

Mustaţa lui Hitler i-a adus demisia lui Bădulescu

Amintim că la 23 noiembrie 2020, Aurelian Bădulescu a demisionat din funcția de președinte interimar al PSD Sector 3 în urma scandalului provocat de fotografia care îl asemăna pe Klaus Iohannis cu dictatorul nazist Adolf Hitler. La acea vreme, Bădulescu a anunțat că regretă acea „postare impulsivă”. ”Îmi asum greșeala și demisionez din funcția de președinte interimar al Organizației PSD Sector 3”, a scris acesta pe de Facebook.

De altfel, pentru această ieşire în decor a fostului viceprimar al Capitalei, membrii din Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-au autosesizat. Inclusiv conducere PNL a reacționat și a „somat” PSD să îl excludă din partid pe Aurelian Bădulescu și să se delimiteze de atacurile acestuia la adresa președintelui Klaus Iohannis.

explicaţie foto: jurnalista Simona Gheorghe

sursa: romaniatv.net