Scandal între Jador și producătorul muzical DeSanto. Manelistul riscă să fie interzis la TV

Scandal între Jador și producătorul muzical DeSanto. Manelistul riscă să fie interzis la TVJador. Sursa foto Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului

Jador a făcut istorie în lumea manelelor alături de producătorul muzical DeSanto, dar relația lor s-a rupt. Omul care l-a lansat a declarat că numele manelistului îi aparție și i-a cerut 100.000 de euro. Artistul riscă și să primească interdicție la TV.

Cu toate că Jador s-a bucurat de o faimă incredibilă într-un timp foarte scurt, problemele nu au încetat să apară. Producătorul muzical DeSanto susține că numele sub care este cunoscut manelistul îi aparține și i-a cerut peste 100.000 de euro. Omul care l-a ajutat pe artist a rugat televiziunile să nu îl mai prezinte după numele de scenă, ci ca Ionuț Remus Dumitrache.

Ovidiu DeSanto, pe numele său real – Ovidiu Băcilă, și Jador au reușit să ajungă în topuri, dar scandalul a început după ce producătorul i-a înregistrat legal la OSIM numele de scenă.

DeSanto l-a luat în echipa lui pe Jador înainte ca fanii să-l cunoască și a devenit impresarul lui. În momentul în care manelistul a dat de faimă și bani, relația dintre el și producător s-a schimbat radical.

Scandalul dintre Jador și DeSanto

Producătorul a precizat că el i-a înregistrat porecla „Jador” și că aceasta îi aparține. Manelistul a fost nevoit să achite o sumă considerabilă de bani pentru a își păstra pseudonimul, dar fără rezultat. Ovidiu DeSanto a înaintat atenționări către televiziuni pentru a nu mai folosi numele „Jador” atunci când acestea se referă la artist.

Sursă: Arhivă EVZ

Omul care l-a lansat pe Jador a recunoscut scandalul pe care îl are cu manelistul, dar a declarat că este prea devreme pentru a da detalii. „Da! Momentan cred că e prematur să vorbesc de treaba asta. Nu vreau să vorbesc de treaba asta acum, că e prea devreme. Nu vreau să stric ceva, că eu am construit… ceva”, a declarat DeSanto,

În urmă cu ceva vreme, și Ruxandra, soția lui DeSanto, a făcut un vlog în care le-a recunoscut fanilor că succesul l-a schimbat pe Jador și că nu mai este omul pe care l-a cunoscut. Cu toate astea, producătorul a decis să îi dea o șansă manelistului, dar au apărut alte probleme.

Manelistul s-a făcut remarcat prin muzica lui, iar acesta a ajuns să ceară la evenimente și peste 5000 de euro pe oră. El și-a făcut apariția și la cele mai faimoase emisiuni TV din România. Cu toate astea, cel mai mare succes l-a avut cu hitul „Dau Moda”, în colaborare cu Lino Golden, potrivit Cancan.

Ne puteți urmări și pe Google News