Românii au bani și nu știu de ei. Țara noastră este în vârful unui top întocmit de Banca Mondială
- Simona Suciu
- 2 iulie 2022, 20:30
România a fost promovată de Banca Mondială din grupul țărilor cu venituri medii superioare în cel al statelor cu venituri mari. Clasificarea se face în principal pe baza venitului pe cap de locuitor. Banca Mondială prognozează pentru țara noastră și o creștere economică de 2,9% în acest an, mai mare decât estimarea din luna aprilie.
Banca Mondială a promovat România în rândul țărilor cu venituri mari. Clasificările instituției financiare se actualizează în fiecare an la 1 iulie și se bazează pe venitul pe cap de locuitori realizat în anul anterior. Țările lunii sunt împărțite în patru grupe de venituri: scăzute, medii inferioare, medii superioare și venituri mari.
Banca Mondială explică cum se poate trece de la o clasificare la alta. Este vorba fie de creștere economică și atunci și venitul pe cap de locuitor crește, dar poate fi vorba și de modificarea pragurilor de clasificare care sunt ajustate în fiecare an.
România este mai bogată
Economiile care au trecut în acest an într-o grupă superioară sunt Belize, Panama și România. Economia din Belize a fost grav afectată de pandemia de COVID-19 în 2020 și s-a mutat în grupul cu venituri medii-inferioare. În 2021, creșterea economică a revenit, condusă de activități și investiții legate de turism, aducând Belize înapoi la clasificarea anterioară ca țară cu venituri medii superioare.
Economiile din Panama și România au fost, de asemenea, afectate de pandemia COVID-19 în 2020 și s-au mutat în grupul cu venituri medii superioare. În 2021, ambele au cunoscut o revenire puternică, care le-au adus în grupul țărilor cu venituri mari, potrivit Antena 3.
Țările europene care rămân în categoria veniturilor medii superioare, adică sub România sunt: Belarus, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Macedonia de Nord, Albania, Muntenegru. Ucraina făcea parte în 2021 din grupul țărilor cu venituri medii inferioare.
Creștere economică
Banca Mondială estimează că România va înregistra o creștere economică de 2,9% în acest an, potrivit ultimului raport dat publicității. Pentru economia din România, estimările sunt mult mai bune decât cele avansate într-un document similar, care a fost prezentat în luna aprilie. La momentul respectiv, instituţia financiară internaţională arăta că România va înregistra, în acest an avans economic mult mai modest, de doar 1,9%.
Pe de altă parte, trebuie spus că față de ediția din ianuarie a raportului Global Economic Prospects, estimările Băncii Mondiale sunt în scădere semnificativă. Aceasta în condițiile în care, la momentul respectiv, organizaţia anticipa o creștere economică, în România, de 4,3%.