Scandal în prima ligă. Se cere retrogradarea echipei campioane! Amendă de 300.000 euro

Scandal în prima ligă. Se cere retrogradarea echipei campioane! Amendă de 300.000 euro

Comisia Sporturilor Profesioniste, o instanţă independentă din Grecia, a solicitat retrogradarea cluburilor de fotbal PAOK Salonic, actualul lider din prima ligă greacă, şi Xanthi.

Solicitarea vine după ce s-a aflat că cele două formații au același patron.  Aceeaşi comisie a cerut ca această retrogradare să fie însoţită şi de o amendă, în valoare de 400.000 de euro pentru Xanthi şi 300.000 de euro pentru PAOK.

Comisia s-a pronunţat după ce a primit o plângere din partea clubului Olympiakos Pireu, care îl acuză pe proprietarul rus al lui PAOK, Ivan Savvidis, că ar deţine de asemenea o parte din clubul Xanthi, lucru pe care omul de afaceri l-a negat.

„Această decizie are un sigur scop, acela de a păta istoria lui PAOK, echipă care a pus capăt dominaţiei lui Olympiakos. Ei au încercat de mai multe ori să o abată pe PAOK şi de fiecare dată au intrat mai adânc în noroi”, au reacţionat cei de la PAOK printr-un comunicat remis mass-media.

La rândul lor cei de la Xanti s-au arătat prin voccea preşedintelui clubului Aristidis Pialoglou încrezători în deznodământul acestui caz.

„Din fericire, aceasta este doar o opinie şi nu o decizie”, a afirmat Aristidis Pialoglou, conform Cancan.

Ne puteți urmări și pe Google News