Evenimentul Zilei > International > Scandal electoral în Italia. Iubita lui Silvio Berlusconi contestată pentru noul mandat parlamentar: „A fost doar în vacanță”
Scandal electoral în Italia. Iubita lui Silvio Berlusconi contestată pentru noul mandat parlamentar: „A fost doar în vacanță”

Scandal electoral în Italia. Iubita lui Silvio Berlusconi contestată pentru noul mandat parlamentar: „A fost doar în vacanță”

Nici nu s-au anunțat rezultatele finale ale alegerilor din Italia, că Silvio Berlusconi a intrat într-un nou scandal. De această dată din cauza iubitei sale, Marta Fascina care a câștigat un mandat în Sicilia. Contracandidații săi o acuză că nu a călcat prin zonă decât în vacanță și că nu merită un loc în parlamentul de la Roma.

Marta Fascina, iubita lui Silvio Berlusconi a câștigat un nou mandat în parlament, fiind realeasă ca deputat în Sicilia. Contracandidații săi au criticat-o pe motiv că nu a pus piciorul acolo decât în vacanță și nu merită să ocupe acest loc.

Marta Fascina a fost realeasă în colegiul uninominal din Marsala, unde a contabilizat aproximativ 36% din voturi. Ea acâștigat la o diferență de nouă puncte procentuale față de Vita Martinciglio, din partea M5S (Movimento 5 Stelle – n.r.), candidata care s-a clasat pe locul doi. Pe locul trei se află Antonio Ferrante, candidatul Partidului Democrat.

Marta Fascina a fost acuzată de contracandidații săi că nu a venit să se întâlnească cu electoratul, așa cum ar fi fost normal.

„Nu este normal să nu fi pus niciodată piciorul în Marsala, dar cu această lege electorală stupidă oamenii au votat pentru partid, nu pentru Fascina. Ea a fost candidată în Sicilia pentru că a venit aici în vacanță. E normal? Am avut o campanie electorală minunată, am strâns 28.000 de voturi. Am făcut o treabă extraordinară, dar rezultatul la nivel național este acesta”, a declarat Antonio Ferrante, candidatul de pe locul trei.

Pe de altă parte, Ferrante a criticat campania de comunicare a Partidului Democrat, care nu a reușit să răspundă problemelor cu care se confruntă oamenii.

Sursa foto: Instagram

Marta Fascina și Silvio Berlusconi s-au căsătorit simbolic

Marta Fascina s-a născut în 1990 în Melito Porto Salvo, în provincia Reggio Calabria și a crescut în Portici, în provincia Napoli. Ea a absolvit Universitatea din Roma fiind licențiată în literatură și filosofie. Într-un interviu acordat recent Libero, ea spunea că decizia de a candida la Marsala a fost a partidului și că a acceptat cu „entuziasm și mândrie”.

În martie, Silvio Berlusconi, în vârstă de 85 de ani, s-a căsătorit simbolic cu iubita sa, mai tânără cu 53 de ani. Cei doi nu s-au putut căsători oficial din cauza disputei legate de moștenire.

Deși nu a fost deloc încântată că uniunea nu a fost oficială, Marta Fascina a organizat totul ca și cum s-ar fi căsătorit legal.

Extrema dreaptă a câștigat alegerile în Italia

Coaliţia de extremă dreapta condusă de partidul Fraţii Italiei, condus de Giorgia Meloni, se clasează pe primul loc după alegerile parlamentare din Italia.  Potrivit estimărilor, Frații Italiei împreună cu aliații au aproximativ 43% din voturile exprimate de italieni.

Meloni și aliații săi își clamează succesul în alegeri bazându-se pe estimările de la ieșirea la urne, iar acest lucru înseamnă că extrema dreaptă deține majoritatea în ambele camere ale Parlamentului. Legea electorală a Italiei favorizează alianțele formate înainte de scrutin, oferindu-le un număr mai mare de locuri în parlament în comparație cu numărul de voturi primite.

Viitorul guvern de la Roma, a cărui conducere o doresc atât Giorgia Meloni, cât și Silvio Berlusconi, va avea o sarcină foarte dificilă dat fiind criza profundă cu care se confruntă țara.