Scandal de hărțuire la Primăria Timișoara. Câte ore lucrează, cu adevărat, un bugetar

Scandal de hărțuire la Primăria Timișoara. Câte ore lucrează, cu adevărat, un bugetar

O adevărată telenovelă se desfășoară zilele acestea la Primăria Timișoara. E vorba de un serial lung: a început acum aproape un deceniu, iar zilele acestea suspansul a atins cote maxime.

O funcționară a fost chemată în fața Comisiei de Disciplină pe motiv că nu ar fi lucrat decât câteva ore în luna decembrie. Dovada edililor – raportul de monitorizare al IP-ului calculatorului de la biroul femeii și fotografiile transmise de aceasta în interes de serviciu. În replică, femeia susține că e hărțuită de primarul Nicolae Robu și că, ilegal,  i-ar fi fost pus sub urmărire computerul. De ce ar face primarul Nicolae Robu una ca asta? Fiecare din părți are propria variantă. În plus, Evz.ro a descoperit secrete și detalii halucinante care conturează întreaga poveste.

Mirela Toc, funcționara cunoscută pentru faptul că a protestat de una singură în fața Primăriei și că a fost pusă să lucreze într-un birou extrem de mic, este acum cercetată de Comisia de disciplină, în fața căreia a fost trimisă chiar de primarul Nicolae Robu. ”Am o informare venită de la șeful ei care îmi arată că a făcut altceva decât să lucreze. Avea de executat muncă de teren și nu a îndeplinit-o”, a declarat pentru Evz.ro primarul Timișoarei.

Conform sesizării de la Comisia de disciplină, ar fi folosit calculatorul în scop personal timp de aproximativ 52 de ore și 30 de minute, astfel:  42 de ore și 30 de minute a stat pe Facebook, o oră și 30 de minute pe Yahoo mail, 8 minute pe Twitter, 3 pe Instagram, 5 pe  relații.net, 15 pe Epoch-timesRomânia.ro, 8 pe OpiniaTimișoarei.ro, 2 pe Eva.ro, 35 pe Farmec.ro, un minut pe Kudika.ro, 1,5 minute pe Renașterea.ro, 6 pe laclasa.ro și alte 6 pe andreearaicu.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Robu: „A lucrat efectiv doar 2 ore”

”Mirela Adriana Toc nu și-a exercitat atribuțiile de serviciu în cadrul Biroului Salubrizare și a folosit calculatorul în scop personal timp de aproximativ 52 de ore și 30 de minute. Conform fișei de pontaj, Mirela Adriana Toc a avut 10 zile lucrătoare pontate în luna decembrie 2019, astfel cumulând 80 de ore lucrate. Din totalul de 80 de ore, aproximativ 52 ore și 30 minute a desfășurat activități de pe calculatorul de serviciu în scop personal. Adică aprox. 65% din orele lucrate în luna decembrie nu a muncit în interesul PMT și pentru timișoreni.

În toată luna decembrie 2019 a transmis doar 9 poze cu deșeuri abandonate pe domeniul public, în data de 4 decembrie, în intervalul orar 12,01 – 12,56 (…) așadar (…) în toată luna a muncit efectiv aproximativ 2 ore (o oră pe traseu + maxim o oră drum dus/ întors de la sediul primăriei). Restul atribuțiilor din fișa de post nefiind cazul de a fi efectuate în luna decembrie 2019, rezultă că din totalul de 80 de ore a lucrat efectiv doar 2 ore, adică 2,5% din timp”, a calculat primarul Timișoarei în sesizarea disciplinară.

City managerul orașului, Robert Kristoff, a detaliat cum se face raportarea rampelor clandestine de gunoi: ”Raportarea rampelor se face folosind o aplicație prin care se transmit imaginile, apărând automat locul, data și ora la care au fost realizate. În cazul de față, imaginile transmise sunt dintr-o singură zi, fiind realizate într-un scurt interval orar”.

Toc stă singură în birou, dar spune că „oricine putea accesa calculatorul meu”

Mirela Toc se apără și spune că, pe de o parte, a fost monitorizată ilegal, fără să fie notificată în prealabil, iar pe de altă parte susține că nu ea a stat pe internet de la calculatorul său.