La școală, copiii stau în bănci, cu manualele deschise în față, cu ochii mari și negri fixați pe învățătoare. Pe un pod, un biciclist cu cască în cap contemplă visător curgerea pârâului. Într-un hamac agățat în mijlocul unui pâlc de copaci, o femeie cu pălărie de paie pe cap se leagănă ușor, ținând în brațe un băiețel. Mai încolo, un bețiv se odihnește după ce a băut prea mult sake.

Bine ați venit în Nagoro, satul sperietorilor de ciori! Pentru că toate personajele pitorești de mai sus, plus încă multe altele care populează ulițele cătunului ascuns într-o vale din insula niponă Shikoku, nu sunt decât păpuși umplute cu paie.

„Mama” lor este Tsukimi Ayano, o artistă de 69 de ani originară din acest sătuc de munte și reîntoarsă acasă pentru a avea grijă de bătrânul ei tată. După mulți ani petrecuți la Osaka, femeia a fost șocată descoperind locurile natale aproape pustii. Așa a decis să populeze cătunul cu păpuși.

„Nu mai suntem decât 27 care trăim aici, dar de zece ori mai multe manechine, sunt vreo 270”, spune Ayano, citată de AFP.

 Școala s-a închis din lipsă de învățători, își amintește ea. „Acum, nu mai sunt copii. Cel mai tânăr locuitor din sat are 55 de ani.”

În fața unei băcănii abandonate, o „familie” așteaptă înfofolită în dimineața răcoroasă de la munte. Mai încolo, aproape de stația de autobuz, un „tată” trage un cărucior cu mai mulți copii. Senzația este stranie: un pitoresc care îți dă în același timp fiori.

 

Prima păpușă a apărut în grădina de legume

Totul a început cu 16 ani în urmă, când Tsukimi Ayano a înălțat în grădina ei de legume o sperietoare îmbrăcată în niște haine vechi ale tatălui ei, pentru a goni păsările lacome. „Un om care trecea pe acolo a crezut că este chiar tata și l-a salutat. A fost foarte amuzant”, își amintește artizana.

De atunci, nu a încetat să creeze păpuși în mărime naturală, folosind lemne, ziare, paie, câlți pentru corp, țesătură elastică pentru piele și tricot de lână pentru păr. La sfârșit, aplică niște ruj pe buze și în obraji.

Nagoro, un cătun cu o mână de case ascuns în munții din vestul Japoniei, la circa 500 de kilometri de Tokyo, nu a fost niciodată prea aglomerat, dar pe vremea când Tsukimi era copil în sat trăiau totuși vreo 300 de suflete, majoritatea lucrători în sectorul forestier sau în construcția de baraje. „Încet-încet, oamenii au plecat. Acum, te simți singur aici”, mărturisește artista. „Am tot făcut păpuși pentru a-mi aminti de vremurile când satul era populat.”

Prin fiecare păpușă, Ayano încearcă să întruchipeze unul dintre foștii locuitori. „Această bătrână venea să stea de vorbă și să bea un ceai. Acest bătrân adora să bea sake și să spună povești”, spune artista arătând spre câte o păpușă. „Ele îmi amintesc de vremurile bune, când trăiau și erau fericiți.”

 

Turiștii în carne și oase dau buluc

Cazul satului Nagoro este emblematic pentru criza prin care trece a treia putere economică a lumii, confruntată cu un declin demografic accelerat din cauza ratei scăzute a natalității.

Aproximativ 40% dintre cele 1700 de districte ale Japoniei suferă de pe urma depopulării. Inexorabil, arhipelagul nipon îmbătrânește; va deveni foarte curând prima țară numită „ultra-bătrână” de pe planetă, ceea ce înseamnă că 28% dintre locuitorii ei vor avea peste 65 de ani, scrie AFP. În 2050, proporția lor va atinge 40%, an în care populația, care astăzi este de 127 de milioane de locuitori, va număra doar 100 de milioane.

După Al Doilea Război Mondial, numeroase sate japoneze trăiau de pe urma agriculturii și silviculturii, însă tinerii au început să părăsească satele în anii 1960. „Economia înflorea la Tokyo și în regiunile industriale de atunci. Acolo se puteau câștiga bani”, spune Takumi Fujinami, economist la Institutul de Cercetări al Japoniei, citat de AFP.

Fenomenul a continuat până în zilele noastre în ciuda promisiunii premierului Shinzo Abe de a revitaliza regiunile. „Să aduci populația înapoi este foarte dificil”, afirmă expertul, adăugând că a da ajutoare pentru a atrage oamenii nu este suficient. „Înainte de toate, este important să crești veniturile sau să ameliorezi condițiile de viață în zona rurală.”

Până când localnicii se vor întoarce acasă, păpușile din Nagoro atrag turiști în carne și oase din lumea întreagă. Tsukimi Ayano le servește cu bucurie drept ghid, plimbându-i pe singura stradă a sătucului, deschizându-le școala sau băcănia. „Înainte să confecționez aceste creaturi, nimeni nu venea pe aici”, surâde artista. „Nu știu cum va arăta Nagoro peste 10 sau 20 de ani, dar eu voi continua să fac păpuși.”

 

Te-ar putea interesa și: