Șase planete se aliniază pentru o paradă rară pe tot parcursul lunii februarie. Unde va fi vizibilă
- Răzvan Scarlat
- 12 februarie 2026, 10:16
Paradă planetară la finalul lunii februarie. Sursa Foto: NASALa sfârșitul lunii, pasionații de astronomie vor avea ocazia să observe un fenomen spectaculos pe cerul nopții. Mai exact, o rară paradă planetară, în cadrul căreia Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun vor părea aliniate. Momentul de maxim interes va fi în jurul datei de 28 februarie, când planetele vor apărea cel mai apropiate una de alta, relatează The Guardian.
Fenomenul este cunoscut sub denumirea de aliniere planetară sau paradă planetară și are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi văzute în același timp pe cer. Deși în realitate planetele se află la distanțe uriașe unele de altele, ele pot părea dispuse pe aceeași linie atunci când sunt privite de pe Pământ. Această impresie este rezultatul poziției și mișcării lor pe orbite.
De ce au loc paradele planetare
Paradele planetare se produc deoarece toate planetele din Sistemul Solar orbitează Soarele aproximativ în același plan, numit planul eclipticii. Chiar dacă fiecare planetă are propria viteză și propria distanță față de Soare, există perioade în care mai multe dintre ele ajung să fie vizibile în aceeași zonă a cerului. Alinierea este, așadar, un efect optic determinat de perspectiva noastră, nu o apropiere reală în spațiu.
Astfel de evenimente nu sunt complet neobișnuite, însă amploarea lor diferă. Grupuri de trei, patru sau chiar cinci planete pot fi observate relativ frecvent de-a lungul unui an. Cu cât sunt implicate mai multe planete, cu atât fenomenul devine mai rar, deoarece este nevoie ca mai multe condiții orbitale să coincidă. O aliniere care implică șase sau șapte planete este considerată un eveniment deosebit.
Ce planete pot fi observate cu ochiul liber
În ceea ce privește vizibilitatea, Mercur, Venus, Jupiter și Saturn pot fi observate cu ochiul liber, fără ajutor optic, în condiții favorabile. Venus și Jupiter vor fi cele mai ușor de identificat, deoarece sunt foarte strălucitoare.
Mercur ar putea fi mai dificil de reperat, deoarece se află aproape de orizont și este vizibil pentru o perioadă scurtă după apus. Uranus și Neptun, fiind planete aflate în regiunile îndepărtate și reci ale Sistemului Solar, necesită binoclu sau telescop pentru a fi observate.

Pasionații de astronomie au parte de un fenomen aparte în luna februarie. Sursa foto: Pixabay
Când va fi cel mai bun moment pentru a vedea parada planetară
Cel mai bun moment pentru a vedea alinierea este la aproximativ 30 de minute după apusul Soarelui. Observatorii ar trebui să privească spre vest, cât mai aproape de orizont, într-o zonă cu vizibilitate bună și fără obstacole.
Este important ca planetele să fie situate la câteva grade deasupra orizontului pentru a putea fi observate clar, deoarece atmosfera Pământului atenuează și împrăștie lumina obiectelor cerești aflate foarte jos pe cer.
Unde poate fi văzută parada planetară
Fenomenul va putea fi observat din întreaga lume, deși data optimă poate varia ușor în funcție de locație. Mișcarea lentă a planetelor face ca această oportunitate de observare să se întindă pe mai multe zile, însă finalul lunii februarie va oferi cea mai spectaculoasă imagine a acestei parade cosmice.
Totuși, cea mai bună priveliște va fi pe 25 februarie pentru São Paulo, 28 februarie pentru Atena, New York, Mexico City și Tokyo, 1 martie pentru Beijing, Berlin, Londra și Mumbai și 2 martie din Reykjavik.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.