Sâsâitul lui Cristi Danileț în jurul Curții Constituționale, unde se autopropune judecător

Sâsâitul lui Cristi Danileț în jurul Curții Constituționale, unde se autopropune judecător Sursa: Arhiva EVZ

Dacă se cerea Viorica Dăncilă la Curtea Constituțională ca să i se dea postul lui Valer Dorneanu sau al lui Daniel Morar ne stricam de râs. Ar fi curs comentariile și bancurile, săptămâni la rând. E o utopie, fiindcă doamna Viorica nu-i absolventă de Drept, dar cu comedia la popor o are.

Să zicem atunci că se autopropunea Robert Cazanciuc, fost procuror, ministrul al Justiției. Tot ar fi fost luat la mișto că e tupeist cu cererea lui pentru CCR, că e pesedist și rudă prin alianță cu Ponta. Nici nu vreau să mă gândesc ce cutremur s-ar fi produs dacă de la PNL ridica mâna și deschidea gura avocata autosuspendată Alina Gorghiu. Să vrea ea la CCR din partea Senatului!

Of, ce tochitură de invective și miștouri ar fi ieșit din tastaturi sau din microfoanele atașate camerelor de luat vederi!

Iată-l, însă, pe Omul curajos, Ninja Justiției, fără inhibiții! Fostul judecător Cristi Danileț, personajul în robă care a croșetat Dreptul cu Politica - unul pe față, unul pe dos - până i s-a rupt ghemul pe partea deontologiei impusă de răii de la CSM. Domnia sa, cu competențe profesionale fără îndoială, se autopropune pentru un post ce va rămâne vacant la Curtea Consituțională. O face public, în scris, pe pagina sa de Facebook, pentru că vrea ca mesajul să ajungă la Președintele Iohannis, la Camera Deputaților, condusă de pesedistul Ciolacu și la Senat, unde șef e liberalul Florin Cîțu. Dar și la fani, care-s ca suporterii de pe un stadion de fotbal .

Ne puteți urmări și pe Google News

Zice domnul Danileț.

„Trei posturi de judecători la CCR se vacantează anul acesta. Se întâmplă din trei în trei ani.

Nu aș spune "nu" daca mi s-ar propune. Mai ales că acum sunt liber de "contract". E o poziție înaltă, de unde pot fi ținute în echilibru autoritățile statului și se stabilește compatibilitatea legilor cu actul fundamental al țării. Studiez de mulți ani aceste aspecte, pozițiile mele în acest domeniu sunt publice, articolele mele apar în publicații științifice prestigioase.

Nu am fost și nu sunt implicat politic. Legea este singura mea "politică", pentru care militez de ani atât la nivel doctrinar, cât și în mod civic, la firul ierbii.

O propunere trebuie să vină de la Președintele țării, una de la Senat și una de la Camera Deputaților”, și-a redactat cererea Cristi Danileț pe Facebook.

Mai târziu, după postarea acestei solicitări, fostul judecător din Cluj a revenit și a scris că propunerea pentru unul dintre cele trei locuri vacante vine de la un ONG, Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană. Aici chiar se manifestă un grup de intelectuali remarcabili, dar nu despre asta e vorba. E dreptul domniilor lor să-l vrea pe vicepreședintele organizației membru în CCR, așa cum este și dreptul fostului magistrat să-și dorească postul respectiv.

Dar cine să-l susțină la vot: PSD, PNL sau Președintele României? Aici se insinuează „șarpele Kaa”! Sâsâie periculos căci votul e politic, dat de politicieni. Și, chiar dacă Drulă de la USR a zis că partidul lui va susține în Parlament propunerea lui Cristi Danileț la CCR, tot acțiune exclusiv politică se numește.

Sâsâie imoral în urechi atâta vreme cât Cristi Danileț a susținut că „mecanismul actual de numire a judecătorilor CCR este exclusiv politic” și că selecţia membrilor CCR trebuie să se facă exclusiv din rândul magistraţilor. Toți membrii actualei Curți sunt foști magistrați și nu toți au fost membri de partid. Iar cei care n-au fost, așa cum am spus, tot îndatorați politic sunt. Știe și domnul Danileț, știu și fanii lui. Dar hipnoza propagandistică poate avea efectele dorite în jungla numită actuala Românie.

Niște nedumeriri am în raport cu dorința fostului judecător ce, cândva, îi numea politruci pe membrii CCR. Dacă va fi ales, îi va face plăcere să lucreze lângă niște politruci?

Va lupta din interior cu votul, apoi va umple Facebookul de săpuneli intelectuale la adresa „politrucilor”, ca pe vremuri?

Își va exprima votul în funcție de Constituția României sau de recomandările Curții Europene de Justiție?

Of, periculoasă e hipnoza asta, sâsâitul lui Kaa și văzutul răului și minciunii numai în curtea vecinului din junglă!