Sarkozy, ironizat de consilierii lui Merkel

Sarkozy, ironizat de consilierii lui Merkel

HANOVRA. După ce şi-a făcut cadou, la Bucureşti, un stilou de la preşedintele Traian Băsescu, şeful statului francez, Nicolas Sarkozy, s-a văzut în situaţia de a primi, de la cancelarul german Angela Merkel, un alt stilou nou-nouţ, în hohotele de râs ale celor prezenţi la întâlnire, scrie cotidianul elveţian „20 Minutes“.

Potrivit publicaţiei citate, la originea acestei glume se află un consilier din anturajul Angelei Merkel. În imaginile surprinse de televiziuni, cineva dă pachetul cancelarului german, indicându-i destinatarul. Angela Merkel pare un pic uimită, însă îi dă, totuşi, pachetul preşedintelui francez, spunându-i „este un stilou“. Consilierul său spune atunci că este stiloul cu care tocmai a semnat, precizând că e vorba de o piesă unică.