Salvat de câine de infernul de la Washington. Fără animal, murea în accidentul aviatic
- Mădălina Sfrijan
- 30 ianuarie 2025, 22:41

Un tânăr patinator a scăpat de moarte, după ce i s-a refuzat îmbarcarea. Jon Maravilla (19 ani) ar fi trebuit să zboare cu avionul prăbușit la Washington, însă a fost nevoit să facă drumul cu mașina. Angajații de pe aeroport nu i-au permis să plece din cauza câinelui său.
Tragedia aviatică de la Washington. Tânărul nu a avut permisiunea să zboare
Accidentul aviatic de miercuri a șocat o lume întreagă. Patinatorul Jon Maravilla se afla pe lista pasagerilor care urmau să urce în avionul morții. Angajații de la aeroport nu i-au dat permisiunea să plece din cauza câinelui său, motivând că animalul de companie ar fi prea greu.
Studentul din West Bloomfield făcea parte din echipa de patinaj artistic a Americii. Alături de colegii săi, acesta se întorcea dintr-un stagiu de pregătire urmat în Kansas.
A fost nevoit să plece cu mașina
Nemulțumit de regulile impuse pe aeroport, el a postat un mesaj pe Instagram.
„Nu am voie să trec poarta pentru a mă îmbarca. Vă rog să mă scoateţi din Kansas.Plecăm pentru o călătorie de 14 ore”, le-a transmis urmăritorilor lui.
După accidentul aviatic, tânărul și-a pierdut întreaga echipă.
„Este o tragedie!”, a declarat el.

Jon Maravilla. Sursa foto: Instagram
Totodată, acesta a transmis că ar fi trebui să călătorească alături de „14 patinatori”.
Tragedia de la Washington. Au fost găsite 20 de cadavre
La bordul avionului morții s-au aflat 64 de pasageri. Printre aceștia s-au numărat și cei din echipaj. În urma tragediei au murit patinatorii Evgenia Shishkova şi Vadim Naumov, foști campioni mondiali în 1994. Anunțul a fost făcut de agențiile Rusiei. Până în prezent, autoritățile din SUA nu au prezentat raportul oficial al tragediei. În ultimele ore au fost găsite 20 de cadavre.
Conform informațiilor apărute pe site-ul federaţiei americane de patinaj artistic, o competiție a avut loc recent în regiune.
Joi, Donald Trump le-a transmis condoleanțe familiilor victimelor, menționând că nu au existat supraviețuitori. Totodată, președintele republican a atras atenția că sunt necesare schimbări în acest domeniu.
„Trebuie să avem doar cele mai înalte standarde pentru cei care lucrează în sistemul nostru de aviație”, a declarat Trump.