Salariul minim crește de la 1 iulie 2026. Guvernul a aprobat majorarea cu 6,8%
- Bianca Ion
- 12 martie 2026, 22:28
Datorii Sursa foto: EVZ Guvernul a adoptat joi o hotărâre prin care salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi majorat începând cu 1 iulie 2026. Conform deciziei, suma va ajunge la 4.325 de lei pe lună, față de nivelul actual de 4.050 de lei, potrivit informațiilor transmise de Ministerul Muncii.
Salariul minim crește de la 1 iulie 2026. Guvernul a aprobat majorarea cu 6,8%
Noua valoare a salariului minim brut a fost stabilită printr-o hotărâre adoptată în ședința Executivului. Măsura presupune o creștere de 275 de lei brut, ceea ce reprezintă un avans de 6,8% față de nivelul actual.
Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole, a explicat că această măsură are ca scop îmbunătățirea veniturilor pentru cei care sunt plătiți la nivelul minim din economie.
„Am luptat pentru creşterea salariului minim pentru că ştiu că, pentru sute de mii de români, acesta nu este doar un indicator economic, ci venitul de care depinde viaţa de zi cu zi. Vorbim despre oameni care muncesc cinstit şi care merită să trăiască cu demnitate din munca lor.
Majorarea salariului minim înseamnă mai multă siguranţă, o putere de cumpărare mai mare şi o barieră împotriva abuzurilor şi a muncii la negru. Am susţinut această măsură pentru că eu cred că munca trebuie respectată, nu exploatată. Iar rolul nostru este să fim de partea celor care muncesc, să le oferim protecţie şi şansa la un trai mai bun”, a declarat ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Petre-Florin Manole, într-un comunicat.

Florin Manole. Sursă foto: Facebook
Ce valoare va avea salariul minim după creștere
În urma majorării, salariul minim brut va ajunge la 4.325 de lei lunar. Pentru un program complet de lucru, calculat la o medie de 166,667 ore pe lună, tariful orar va fi de 25,949 lei.
Din punct de vedere net, venitul va ajunge la aproximativ 2.699 de lei, dacă se aplică deducerea de 200 de lei. Astfel, creșterea efectivă în mână pentru angajați va fi de aproximativ 125 de lei.
Câți români sunt plătiți cu salariul minim
Ministerul Muncii a precizat că, în prezent, peste 831.000 de angajați din România sunt remunerați la nivelul salariului minim brut garantat în plată.
După intrarea în vigoare a majorării, aproximativ 1.759.027 de salariați ar urma să beneficieze de această creștere a veniturilor.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.