Guvernul îngheață posturile vacante, dă afară secretari de stat, bagă accize și taxe, impozitează niscai pensii, în schimb pregătește o mare mânărie: cadoul deceniului pentru angajații din Ministerul Finanțelor. Totul, în mare secret!
Pe portalul Ministerului Finanțelor se găsește un misterios proiect de ordonanță, botezat „Ordonanță privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare”. La fix ultimul articol se gasește mânaria cu pricina, citam: ”Drepturile salariale aferente personalului aparatului propriu al Ministerului Finanțelor Publice și instituțiilor din subordine se recalculeaza și se stabilesc, prin derogare de la art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2018 (...).
Iata ce spune art 34, alin.(2) din OUG 114, cel derogat: „Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar (...) se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018 (...)”.
Bravo, deci pentru angajații MF e liber la sporuri. Dar cine avea sporuri în MF? Păi, până acum, numai cei de la ANAF aveau celebrele „sporuri de condiții vătămătoare”. Dar, în ordonanța care sta pe țeava se vorbește de întreg ministerul și de instituțiile aflate în subordinea acestora. Ați sprins șpilul? În curând, „sporul de condiții vătămătoare” se va extinde la nivelul tuturor angajaților MF.
E cadoul deceniului pentru subordonații lui Teodorovici! Vreți sa știți ce îi vatama? Pai orice, de la ecranul calculatorului la imprimanta, caci toate sculele moderne produc radiații, și astea sunt periculoase.
Așa a hotărât Executivul...