Totuși a domnit de cel puțin două ori în Valahia, prima dată din mai 1420 până în octombrie 1422, iar apoi câteva luni la începutul anului 1427.

Istoricii îl bănuiesc că a fost ultimul voievod al Valahiei care mai deținea controlul asupra Banatului, teritoriilor tătărești (sudul Basarabiei) și al Dobrogei.

Asta dacă e să-l credem pe cuvânt, când își spune, într-un act din 1 iunie 1421, „Io Radu mare voievod și domn, din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și al părților de peste munți, încă și de către Părțile Tătărăști și Amlașului și Făgărașului herțeg și domn al Banatului Severinului și al Podunaviei, până la Marea cea Mare”.

Radu Praznaglava a ajuns domn, în urma campaniei otomane din vara-toamna lui 1420, cu sprijinul Înaltei Porți în conflictele cu rivalul său Dan al II-lea.

„Nu avem alte informații ale vremii despre el, și nici măcar nu știm de unde i se trage ciudata poreclă, evident cultă, fiind în limba slavă de cancelarie, Praznaglava, care înseamnă cap gol.

Sensul acestei porecle nu poate fi cel de „fără minte”, cum se interpretează uneori, ci acela de „pleșuvul”, deoarece poreclele medievale ale capetelor încoronate în general în Europa, nu numai la români, vizează numai aspecte sau defecte fizice, nu aprecieri asupra intelectului personajelor, cu excepția cazurilor de nebunie vădită, care însă nu se întâlnesc la domnii din spațiul românesc”, scrie  Constantin Rezachevici în „Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 – 1881”.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric