Consultări la Cotroceni. Diana Șoșoacă a făcut circ la întâlnirea cu Nicușor Dan

Consultări la Cotroceni. Diana Șoșoacă a făcut circ la întâlnirea cu Nicușor DanNicușor Dan și delegația PSD Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Update 16:00 Diana Șoșoacă a făcut circ la întâlnirea cu președintele Nicușor Dan

Diana Șoșoacă, împreună cu o delegație a SOS România, a participat luni după-amiază la consultările de la Palatul Cotroceni cu președintele României, Nicușor Dan, într-un context politic marcat de negocieri tensionate privind formarea unei noi formule de guvernare.

În locul unei intervenții strict politice, momentul a fost transformat de lidera SOS România într-o apariție cu accente de spectacol, transmisă în timp real pe rețelele sociale. Diana Șoșoacă a filmat și a comentat pe parcursul vizitei, atrăgând atenția asupra elementelor de decor din Palatul Cotroceni, în special mobilierul și vitraliile clădirii.

Diana Șoșoacă a transformat vizita la Palatul Cotroceni într-un moment transmis live pe rețelele sociale

În timpul deplasării prin interiorul Palatului Cotroceni, Diana Șoșoacă a adoptat un ton relaxat și ironic, comentând vizual elementele arhitecturale și discutând cu membrii delegației sale despre încăperile instituției prezidențiale.

„Foarte frumos, foarte frumos... Îți place? Te-ai putea muta aici? Tu crezi că s-au uitat la vitraliile respective, să-i vadă pe Mircea, pe Ștefan? Cine mai e acolo? Sunt superbe!”, a spus aceasta în timpul transmisiunii live.

Discursul său a continuat în aceeași notă informală, lidera SOS România subliniind că este pentru prima dată când are ocazia să vadă interiorul Palatului Cotroceni.

„Este că-mi stă bine aici? Ia faceți-mi și mie o poză!”, le-a transmis aceasta colegilor săi de partid, într-un moment în care a interacționat constant cu camera și cu cei prezenți.

Diana Șoșoacă a simulat o scenă politică în care a jucat rolul președintelui

Pe parcursul vizitei, lidera SOS România a continuat comportamentul teatral, punând în scenă o scurtă „ședință” improvizată în care s-a poziționat în rolul președintelui, în timp ce colegii săi au interpretat simbolic rolurile de miniștri și premier.

„Domnilor miniștri, luați loc vă rog frumos! Doamna prim-ministru, vă rog să luați loc”, a spus aceasta către membrii delegației.

Ulterior, a invitat participanții să se așeze în încăpere și a făcut remarci ironice la adresa atmosferei, referindu-se la cei prezenți într-un registru colocvial.

„Haideți, vă rog frumos, luați loc de o parte și de alta... Uite-i pe ăștia din Oltenia împăunați, așa-i la Cotroceni”, a mai afirmat Diana Șoșoacă în timpul transmisiunii live.

Update ora 14.53. Diana Șoșoacă a ajuns mai devreme la Cotroceni

Diana Șoșoacă, lidera delegației SOS, a ajuns înainte de ora programată la Palatul Cotroceni pentru consultările cu președintele și transmite live pe rețelele sociale înaintea începerii discuțiilor. Reprezentanții SOS sunt programați la consultări de la ora 15:00, însă au sosit cu mult timp înainte. Aceasta a stat live pe rețelele de socializare până în momentul în care a intrat în sala unde au loc discuțiile cu Nicușor Dan.

Update ora 14.05. Kelemen Hunor nu mai dorește o alianță PSD-UDMR

„Acum câteva minute am terminat runda de consultări. Noi am spus ceea ce am mai spus public, ca varianta cea mai corectă este să existe o majoritate transparentă și politică în spatele unui guvern, indiferent din cine este condus

Ar trebui încercată o refacere a coaliției sau formată o alta. Nu am avansat un nume de premier. Un guvern minoritar nu va dura mult. Nu susținem un guvern din care face parte AUR

Important este ce dorește să facă noul guvern. Așa cum se conturează e aproape imposibil să găsești o soluție cu care să mergi până în 2028

Se pune întrebarea dacă alegerile anticipate sunt o soluție. Din punctul nostru de vedere nu sunt o soluție, dar există această posibilitate teoretică, constituțională, dar nu asta ar fi soluția, momentul și trebuie evitat din punctul nostru de vedere”, a declarat Kelemen Hunor

Întrebat dacă mai consideră posibilă o alianță între PSD și UDMR, Kelemen Hunor a răspuns tranșant: „Astăzi nu este posibil, nu.”

Update ora 13.20. Dominic Fritz: Nu există bază de încredere cu un guvern PSD

Până în acest moment partidul USR a petrecut cel mai mult timp la consultările cu Nicușor Dan. Imediat după întâlnire, liderul partidului a oferit și câteva declarații.

„Am avut o discuție lungă și onestă cu dl. președinte, în care i-am transmis poziția USR în această criză politică. În primul rând, am subliniat că miniștrii USR sunt la muncă, nu dezertează și încearcă să țină lucrurile pe o linie de plutire și să ducă mai departe proiectele, chiar dacă la un nivel mai scăzut.

În Parlament vom depune, alături de ceilalți parteneri, mai multe inițiative legislative, inclusiv cele care țin de jaloanele PNRR și, bineînțeles, PSD poate să arate inclusiv în Parlament responsabilitatea pe care pretinde că o are și să voteze aceste inițiative.

Am reiterat punctul nostru de vedere că, după ce PSD a făcut această majoritate cu AUR, nu mai putem continua în aceleași condiții. Nu mai există o bază de încredere că împreună cu PSD am putea să împingem reformele la care se așteaptă românii. PSD a blocat, a șantajat și nu vedem cum putem face reforme cu PSD într-un guvern comun. Asta înseamnă că, dacă PSD găsește o majoritate, noi vom intra în opoziție.

Această criză este una eminamente politică și tocmai de aceea răspunsul trebuie să fie unul politic. Soluția nu poate fi decât una politică și tocmai de aceea nu susținem un guvern tehnocrat, pentru că ar separa puterea de responsabilitate. Nu vom putea susține un guvern care este un paravan pentru ca PSD să controleze puterea în statul român.

USR rămâne consecvent valorilor sale”, a precizat Dominic Fritz.

Update  ora 12.10. Ilie Bolojan: Coalițiile mari, o mare greșeală

„Am finalizat consultările cu dl președinte Nicușor Dan și, reprezentând PNL, am precizat poziția noastră. Suntem după o moțiune de cenzură inițiată de PSD, care, cu sprijinul AUR, practic a dus la căderea guvernului din care a făcut parte și PSD. Suntem în situația în care PSD are o pondere de 15% în Parlament și, în acest context, poziția PNL a fost următoarea. Așa cum știți, PNL nu va mai susține un guvern și nu va mai participa la un guvern în care se va regăsi și PSD. Nu vom susține un premier tehnocrat în care se va regăsi PSD.

În situația în care PSD va fi la guvernare, PNL va fi în opoziție. Decizia nu este luată din calcul politic, ci dintr-un interes legitim pentru țara noastră. În ultimii ani, lumea politică a făcut greșeli majore. Din punctul de vedere al comunicării, au fost create așteptări care nu pot fi onorate și, pe bună dreptate, mulți cetățeni au fost dezamăgiți, creându-se astfel posibilitatea apariției unor vânzători de iluzii.

A fost o eroare majoră. Guvernele, în loc să acționeze pentru a menține echilibrele bugetare, au mers pe deficite. A doua greșeală a fost crearea unor coaliții mari, cum a fost PSD-PNL, care nu au făcut reformele necesare. A treia eroare a fost să permitem ca în poziții importante să fie numite persoane în scop extractiv și, pe bună dreptate, cetățenii au dat acest vot atât în 2024, cât și, așa cum am văzut, în 2025.

În această guvernare, care este la final, PNL nu a mai repetat aceleași greșeli. Nu am creat așteptări, le-am spus românilor ce se poate și ce nu se poate. PSD a continuat cu așteptări care nu pot fi onorate, fugind de răspundere în totalitate. Am căutat, chiar dacă am avut o majoritate, să creăm reformele necesare. Din păcate, în loc ca și ceilalți să facă același lucru, reformele au fost amânate. Am încercat să eliminăm risipa, să corectăm lucrurile care nu sunt în regulă, să eliminăm privilegiile și, dacă ar fi să sintetizez, acesta a fost obiectivul nostru.

Având în vedere această situație, dacă din nou, într-o formă sau alta, am continua o coaliție cu PSD, nu am face decât să continuăm erorile din trecut. Vom încerca în perioada următoare să facem ceea ce este nevoie pentru țara noastră în această perioadă de interimat și, de asemenea, să fim un partid responsabil, care atunci când vine cu soluții reale își asumă răspunderea”. a declarat Ilie Bolojan după întrevederea cu Nicușor Dan.

Update ora 12.00. Liderii USR au intrat la negocieri

După delegația Partidului Național Liberal, liderii USR au ajuns la întâlnirea cu Nicușor Dan de la Cotroceni. Dominic Fritz, Oana Țoiu, Radu Miruță, Diana Buzoianu, și Radu Mihaiu participă la discuții.

„Ne place egalitatea de gen”, a spus Nicușor Dan, după ce a observat că USR este reprezentat de trei doamne și trei domni.

Update ora 11.10: George Simion: Ne asumăm intrarea la guvernare

„Suntem al doilea partid politic ca pondere și, de departe, primul partid în simpatiile românilor. Astăzi am cerut mandat pentru formarea noii guvernări; ne asumăm intrarea la guvernare și scoaterea României din criză. Acestea sunt și motivele pentru care am depus moțiunea de cenzură. Jumătate din țară își pune încrederea în noi, iar aceasta trebuie să fie la masa deciziilor, reprezentată politic.

Am pus pe masa lui Nicușor Dan planul AUR pentru scoaterea României din criză și suntem dispuși să discutăm cu oricine este direct implicat pentru a duce România acolo unde a fost. Nu suntem vinovați nici pentru criza economică, nici pentru cea politică. Însă pe umerii noștri atârnă o responsabilitate grea.

E timpul să lăsăm la o parte divergențele și să fim parte a soluțiilor, soluții responsabile. Asta așteaptă românii, nu continuarea pe termen nedeterminat a unei crize politice care costă din ce în ce mai mult. Așa că îi rugăm pe toți cetățenii, inclusiv presa, să înțeleagă că în perioada următoare vom discuta numai despre soluții.

Pentru că nu poți cu aceiași oameni să obții aceleași rezultate. Facem un apel la români să ne sprijine. Iar dacă în actuala formulă nu vom găsi o soluție, ne vom întoarce la popor. Este mult mai de dorit o soluție democratică decât o soluție de laborator, care să adâncească actuala criză”, a declarat George Simion după consultările cu Nicușor Dan.

Update ora 11.00. Încep discuțiile cu PNL

După consultările cu AUR care au durat o oră este rândul reprezentanților Partidului Național Liberal să discute cu președintele României. La consultări din partea PNL participă Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Cătălin Prediiu, Ciprian Ciucu și Adrian Veștea.

Nicușor Dan și liderii PNL

Nicușor Dan și liderii PNL. Sursă foto: captură video

Update ora 10.00. AUR a intrat la negocieri la Cotroceni

Liderii AUR au ajuns la Cotroceni pentru consultările cu Nicușor Dan. Partidul este reprezentat de George Simion, Petrișor Peiu și Dan Dungaciu.  Anterior aceștia au transmis că ei vor intra la consultări cu gândul de a nominaliza un premier.

Nicușor Dan și George Simion

Nicușor Dan și George Simion. Sursă foto: Captură video

Update ora 9:42. Sorin Grindeanu: Nu mai putem avea un guvern cu Ilie Bolojan

După consultările cu Nicușor Dan, liderul PSD Sorin Grindeanu a precizat în fața jurnaliștilor că social democrații își doresc refacerea coaliției cu condiția ca Ilie Bolojan să nu mai fie numit în funcția de prim-ministru.

„Soluțiile le cunoașteți, le-am anunțat și știți mandatul pe care PSD l-a primit în urma consultării interne. Știți regulile în care PSD dorește să ne încadrăm în găsirea unei soluții. Toate aceste lucruri au fost transmise domnului președinte.

Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Principalele reguli sau principii pe care nu le vom încălca sunt: 1. ceea ce ne-au spus membrii, în urma acelei consultări interne, și anume că nu mai putem avea un guvern cu Ilie Bolojan prim-ministru; și 2. excluderea unei alianțe în afara partidelor pro-occidentale. Acestea sunt principiile pe care noi le-am transmis președintelui, astfel încât, în urma consultărilor, să se încerce ajungerea la o soluție.

Probabil că, după aceste consultări, în funcție de ce va spune și președintele, vom putea dezvolta posibile scenarii”, a spus Sorin Grindeanu.

Update ora 09.15. Delegația PSD a ajuns la discuțiile cu Nicușor Dan

Nicușor Dan a primit delegația PSD alcătuită din șase membri, printre care Sorin Grindeanu, Claudiu Manda și Toni Neacșu.

Nicușor Dan și delegația PSD

Nicușor Dan și delegația PSD. Sursă foto: captură video

Știrea inițială. Consultări la Cotroceni

Preşedintele României, Nicuşor Dan, are programate luni consultări la Palatul Cotroceni cu partidele şi formaţiunile parlamentare, în contextul desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru. Discuţiile au loc după demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan prin moţiune de cenzură adoptată de Parlament.

Programul consultărilor de la Cotroceni. Programul lui Nicușor Dan

Potrivit programului transmis de Administraţia Prezidenţială, şeful statului se va întâlni succesiv cu reprezentanţii formaţiunilor parlamentare.

Consultările sunt programate astfel:

  • Partidul Social Democrat – ora 09:00
  • Alianţa pentru Unirea Românilor – ora 10:00
  • Partidul Naţional Liberal – ora 11:00
  • Uniunea Salvaţi România – ora 12:00
  • Uniunea Democrată Maghiară din România – ora 13:00
  • Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale – ora 14:00
  • Partidul S.O.S. România – ora 15:00
  • Partidul Oamenilor Tineri – ora 16:00

La un an de la câştigarea alegerilor prezidenţiale din 18 mai 2025, Nicuşor Dan este pus în situaţia de a iniţia negocieri pentru formarea unui nou Executiv, după ce Cabinetul Bolojan a fost înlăturat prin moţiune de cenzură.

Guvernul României

Guvernul României / sursa foto: dreamstime.com

Guvernul Bolojan, demis prin moţiune de cenzură

Moţiunea depusă de parlamentarii PSD, AUR şi PACE – Întâi România împotriva Guvernului liberal condus de Ilie Bolojan a fost adoptată de Parlament pe 5 mai. În favoarea documentului au fost exprimate 281 de voturi, patru parlamentari au votat împotrivă, iar trei voturi au fost anulate.

Constituţia României prevede, prin articolul 85, că preşedintele desemnează candidatul pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul după obţinerea votului de încredere din partea Parlamentului.

Totodată, articolul 103 stabileşte că desemnarea premierului se face în urma consultării partidului care deţine majoritatea absolută sau, în lipsa acesteia, a partidelor reprezentate în Parlament. Candidatul desemnat trebuie să solicite votul de încredere în termen de 10 zile, pe baza programului de guvernare şi a listei Cabinetului.

În ultimul an, România a fost guvernată de coaliţia formată din PSD, PNL, USR, UDMR şi Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Nicuşor Dan: Fiecare dintre partide are nişte condiţii în trepte

Vineri, preşedintele Nicuşor Dan a declarat că principala întrebare adresată partidelor în cadrul consultărilor va viza formula de majoritate parlamentară propusă pentru susţinerea viitorului Guvern.

„Lucrul cel mai important şi solicitarea mea pentru toate partidele care vin la consultări (...): care va fi majoritatea, fie că vorbim de Guvern complet, fie că vorbim de Guvern minoritar, fie că vorbim de Guvern tehnocrat. (...) Asta este întrebarea esenţială şi de acolo o să începem discuţia”, a explicat Nicuşor Dan.

Şeful statului a afirmat, de asemenea, că nu ia în calcul AUR pentru susţinerea unui eventual Guvern minoritar.

„Aşa cum am spus, chestiunea fundamentală este majoritatea parlamentară şi pentru majoritatea parlamentară fiecare dintre partide are nişte condiţii în trepte cumva. E o întrebare tehnică, cu multe răspunsuri tehnice, cu multe scenarii tehnice, în care nu vreau să intru acum. Rămân la afirmaţia generală, care să fie majoritatea", a spus preşedintele României.