Rusia ar putea pregăti o acțiune sângeroasă cu miză simbolică. Avertismentul serviciilor ucrainene
- Bianca Ion
- 2 ianuarie 2026, 21:53
Război Ucraina. Sursă foto: FacebookServiciul de Informații Externe al Ucrainei a avertizat că Moscova ar putea pregăti o acțiune de amploare, concepută astfel încât să provoace victime și, în același timp, să lovească în inițiativele diplomatice susținute de Statele Unite.
Rusia ar putea pregăti o acțiune sângeroasă cu miză simbolică
Serviciul ucrainean susține că planul ar putea fi activat chiar în preajma Crăciunului de la 7 ianuarie, când sensibilitatea publică este mai mare. Potrivit informațiilor citate de Kyiv Independent, posibilele ținte ar include lăcașuri de cult sau alte spații cu puternică valoare simbolică, atât pe teritoriul Rusiei, cât și în zonele ocupate din Ucraina — locuri unde un atac ar amplifica impactul emoțional și mediatic.
Emiterea avertismentului din partea autorităților ucrainene apare într-un context dominat de mesaje propagandistice puse pe seama Moscovei. În ultimele zile, partea rusă a susținut că o dronă ucraineană ar fi vizat reședința lui Vladimir Putin, însă această versiune a fost respinsă categoric atât de Kiev, cât și de CIA, fiind privită drept o încercare de a alimenta tensiunile și de a justifica noi acțiuni ale Kremlinului.

Vladimir Putin. Sursă foto: en.kremlin.ru
Ipoteza unui atac „sub steag fals”
Serviciul ucrainean mai susține că Rusia ar putea planta la locul incidentului resturi de drone occidentale, pentru a crea aparența implicării Ucrainei.
„Exploatarea fricii și comiterea de acte teroriste cu victime, sub steag fals, corespund pe deplin modului de operare al serviciilor speciale ruse”, se arată într-un mesaj publicat pe Telegram.
Planurile Moscovei pentru 2026
Agențiile internaționale notează că generalul Valeri Gherasimov, șeful Statului Major al armatei ruse, a declarat că Vladimir Putin a ordonat extinderea așa-numitei „zone tampon” de-a lungul graniței cu Ucraina în cursul anului 2026. În viziunea Moscovei, această măsură ar urma să contribuie la consolidarea controlului militar în apropierea frontierei și la diminuarea riscurilor percepute.
Gherasimov a explicat că planul vizează, în principal, partea de nord-est a Ucrainei — în special regiunile Sumî și Harkiv —, acolo unde Rusia urmărește să creeze un spațiu suplimentar de securitate. În acest context, el a inspectat și gruparea de trupe „Nord”, formată la începutul lui 2024, structură căreia i s-a atribuit misiunea de a împinge forțele ucrainene mai departe de linia de frontieră și de a întări prezența rusă în teritoriu.
n analiza autorităților de la Moscova, ideea unei „zone tampon” este integrată într-o strategie mai largă legată de evoluția războiului din Ucraina. Kremlinul încearcă să prezinte măsurile ca fiind necesare pentru apărare și pentru „stabilizarea” teritoriilor aflate sub ocupație, insistând asupra unei narațiuni care încearcă să justifice extinderea controlului militar.
Pe final de 2025, Vladimir Putin a reiterat că obiectivele militare anunțate la începutul conflictului nu s-au schimbat, iar lărgirea acestei zone de securitate rămâne una dintre priorități. Liderul rus a accentuat că operațiunile trebuie continuate pentru a garanta ceea ce Moscova descrie drept „securitatea frontierelor sale”, semnalând că direcția strategică nu va fi modificată în perioada următoare.