Social
Rețetă de rulouri cu scorțișoară și cremă de brânză. E mai simplă decât crezi
- Iulia Moraru
- 10 februarie 2024, 09:10
Dacă vă place scorțișoara, dar nu știți cum să o includeți în deserturi, rețeta de rulouri cu scorțișoară și cremă de brânză este soluția perfectă. Este un desert ușor de preparat și rapid, iar gustul final va fi o adevărată încântare pentru mulți.
Denumite și „cinnamon rolls”, aceste rulouri cu scorțișoară sunt delicioase și aromate, putând fi pregătite cu o seară înainte sau chiar în aceeași zi. Pot fi servite cu succes la micul dejun.
Ingrediente rețetă rulouri cu scorțișoară
Pentru aluat avem nevoie de:
- 180ml lapte călduț
- două lingurițe de drojdie uscata
- 50g zahăr
- un ou + 1 gălbenuș
- 55g unt topit
- o linguriță de vanilie
- 360g faină
- un praf sare.
Pentru umplutură ne trebuie:
- 130g zahăr
- o linguriță scorțișoară
- 55g unt la temperatura camerei.
Pentru glazură:
- 150g cremă de brânză
- 3 lingurițe de unt
- 100g zahăr pudră
- jumătate de linguri vanilie.
Mod de preparare
- Laptele cald se adaugă într-un vas. Peste lapte se adaugă drojdia și zahărul, apoi se lasă timp de două minute pentru activare.
- În continuare, se adaugă untul topit, oul, gălbenușul și esența de vanilie în vasul cu lapte și drojdie. Se amestecă folosind un mixer electric sau manual, cu o spatulă.
- Într-un alt recipient, se amestecă praful de sare cu făina, apoi această combinație se adaugă treptat peste compoziția din ouă.
- Aluatul se frământă, iar dacă este prea lipicios și se lipește de bol, se poate adăuga 1-2 linguri de făină suplimentare.
- Se formează o minge din aluat și se transferă într-un vas uns cu ulei. Vasul se acoperă cu un prosop curat și se lasă aluatul să crească timp de o oră și jumătate.
- După ce timpul s-a scurt, aluatul se întinde sub forma unei coli A4.
- Peste aluat se întinde untul la temperatura camerei, pregătit pentru umplutură. Se presară amestecul din zahăr și scorțișoară peste unt.
- Aluatul se rulează cât mai strâns și apoi se taie în bucăți folosind un cuțit zimțat sau ață.
- Rulourile obținute se așază într-un vas de copt uns cu unt și se lasă să crească încă 40 de minute.
- După cele 40 de minute, rulourile se introduc direct în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius pentru 20-25 de minute.
Pentru glazură:
- Se mixează toate ingredientele pentru glazură până când obținem o consistență omogenă.
- Glazura se adaugă peste rulourile calde înainte de servire, potrivit quick_goodies.
Dacă nu avem timp să preparăm desertul, putem lăsa aluatul la frigider, peste noapte. Va deveni și mai fraged.
Recomandările noastre