Rugăciunea specială care se spune de Sfântul Vasile. Așa îți va merge bine tot anul
- Iulia Moise
- 1 ianuarie 2021, 19:25
Cântarea 1, glasul al 2-lea.
Irmosul:
Veniţi popoare să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a povăţuit pe poporul pe care l-a scos din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfinte Vasile, glăsuitorule de Dumnezeu vino în ajutorul celor ce vor să înceapă a cânta laudele tale. Ci tu, părinte, îngăduitor fiind, ca un părinte, ne dai har din belşug.
Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Săltarea cea pătimaşă a tiraniei trupului ai înfrânat cu dragostea de înţelepciune. Pentru aceasta locuieşti întru Împărăţiile cele nestricăcioase, Sfinte Părinte Vasile.
Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Umblând pe calea cea aspră a faptelor bune, ai ajuns la Cerescul podiş, cel neted şi liniştit şi pildă tuturor te-ai arătat, Mare Ierarhe Vasile.
Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Patimile sufletului împreună cu ale trupului le-ai tăiat, Părinte Vasile, cu folos, cu sabia Duhului iar pe tine jertfă te-ai adus Stăpânului.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Făcutu-te-ai tâlcuitor al celor Sfinte, Ierarhe Vasile, diadema lui Hristos şi în Tainele preoţiei ne-ai povăţuit, părinte, luminându-ne pe noi, în chip vădit cu Lumina Treimii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cine va putea să destăinuiască zămislirea ta, cea mai presus de cuvânt? Că ai născut pe Dumnezeu cu Trup, Preasfântă, Cel Ce S-a arătat nouă, tuturor, Mântuitor.