Rovana Plumb, susținere nesperată de la un adevrsar! „Lipsește un dialog în interiorul țării”
- Mihaela Dan
- 17 septembrie 2019, 12:47
Corina Crețu, fost comisar european, a declarat, într-un interviu acordat jurnaliștilor de la G4Media.ro, că nu o va împiedica pe Rovana Plumb să obțină funcția de comisar european.
„Odată asumată și propusă de guvernul României și comisia europeană cred că trebuie să fim fairplay. Pe domnul Cioloș l-am susținut, am fost chiar la audierea dânsului și pe domana Rovana Plumb eu una nu o voi obstrucționa în drumul său spre Comisia Europeană.
Ca poziție politică, uitându-mă pe CV, cunoscând-o, își va da silința să facă o figură bună în Comisia Europeană”, a declarat Corina Crețu.
„Eu cred că orice român trebuie susținut, suntem una din țările care pierdem foarte mult din cauza bătăliilor interne.
România care este a șasea țară din UE nu a prins un postl de vicepreședinte al Comisiei Europene, deși sunt țări ca Lituania, Letonia care a prins a treia oară postul de vicepreședinte.
Cred că lipsa de dialog din interiorul țării, de a veni cu o soluție clară și cu un mandat clar pentru a negocia pentru vicepreședinte.
Sunt puțin debusolată, știu că președintele Junker a respins foarte mulți comisari înainte de a fi numiți tocmai datorită problemelor legate de integritate, legate de gen, din câte știu eu domna Ursula van der Leyen nu a respins nici o candidatură, știu că în cazul României a fost o sugestie de a fi restrase candidaturile dar după o scrisoare de reconfirmare practic a rămas ca Parlamentul să tranșeze pentru fiecare țară aceste probleme de integritate, dacă vor fi.
Acum sunt negocieri politice, cel mai important pentru fiecare om este să-și dea seama dacă aceste negocieri politice pot duce la o creștere a încrederii în proiectul european sau la o dezamăgire mai mare”, a mai punctat eurodeputatul Corina Crețu.
Audierea viitorilor comisari europeni este programată să aibă loc în Parlamentul European la sfârșitul lunii curente, scrie G4media.