După plecarea surprinzătoare a tehnicianului Zinedine Zidane de la echipă, superstarul Cristiano Ronaldo vrea să părăsească la rându-i gruparea de pe „Santiago Bernabeu”.
Real Madrid trece prin momente mirabile, deși a cucerit în urmă cu o săptămână o nouă Ligă a Campionilor. Imediat după ce și-au revendicat râvnitul trofeu la Kiev, „galacticii” au fost părăsiți de antrenorul Zinedine Zidane. Decizia francezului a lăsat mască lumea fotbalului, dar „Marca”, ziarul de casă al echipei madrilene, a venit cu un anunț și mai îngrijorător pentru gruparea „blancos”.
Prea puțini bani
Potrivit sursei, Cristiano Ronaldo, starul absolut al Realului, este pe cale să se despartă și el de această echipă. Se pare că motivul ar fi salariul. Lusitanul în vârstă de 33 de ani consideră că este recompensat cu prea puțini bani și i-a cerut președintelui Florentino Perez să repare acest aspect. Ronaldo câștigă în prezent 21 de milioane de euro pe an, dar vrea mai mult decât dublu.
Dezamăgit în privința salariului, portughezul și-ar fi anunțat colegii de echipă, în săptămânile premergătoare finalei Ligii Campionilor cu Liverpool, că vrea să părăsească trupa. Ronaldo este așteptat cu brațele deschise de șeicii lui Paris Saint-Germain, echipă care l-a achiziționat de curând și pe „Gigi” Buffon.
PSG sau United
Francezii sunt dispuși să-i ofere lusitanului un salariu anual de cel puțin 40 de milioane de euro. „Marca” a mai anunțat că oficialii Realului dorm liniștiți datorită clauzei de reziliere a contractului lui Ronaldo, deoarece este în valoare de 1 miliard de euro.
Pe lângă PSG, pentru Ronaldo s-ar mai bate și Manchester United, marea dragoste a portughezului. Însă, conducerea Realului consideră că nu merită să investească atât de mult în salariul lui Ronaldo, din cauza vârstei sale.