Românii vor euro. Dar România nu îndeplinește niciuna dintre condițiile necesare

Românii vor euro. Dar România nu îndeplinește niciuna dintre condițiile necesare Salariu. Sursa foto: Juan Moyano | Dreamstime.com

Comisia Europeană a publicat ultimul Eurobarometru care arată că majoritatea românilor vor trecerea la moneda euro. Din păcate însă, țara noastră este singurul stat care nu îndeplinește nici măcar una dintre condițiile necesare.

Potrivit ultimului Eurobarometru al Comisiei Europene 77% dintre românii intervievați au spus că dorect trecerea la moneda euro.

Sondajul a fost realizat între 20 și 29 aprilie 2022, în Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România și Suedia. Cele mai favorabile opinii privind adopția provin din România (77% în favoarea adopției) și Ungaria (69%), în timp ce cele mai puțin favorabile sunt cele din Bulgaria, Republica Cehă (ambele 44%) și Suedia (45%). Mai mult de jumătate dintre respondenți consideră că introducerea monedei comune ar avea consecințe pozitive pentru țara lor (55%). Cu toate acestea, 56% dintre respondenți consideră, de asemenea, că introducerea monedei euro va duce la o creștere a prețurilor, scrie profit.ro.

Croația va trece la euro

Comisia Europeană a concluzionat însă că dintre țările analizate, doar Croația este pregătită să adopte moneda euro la 1 ianuarie 2023. „Croația a făcut un pas important către adoptarea monedei euro, moneda noastră comună. La mai puțin de un deceniu de la aderarea la UE, Croația este pregătită să adere la zona euro la 1 ianuarie. Acest lucru va face ca economia Croației să fie mai puternică, aducând beneficii cetățenilor, întreprinderilor și societății în general.

Ne puteți urmări și pe Google News

Adoptarea de către Croația a monedei euro va consolida, de asemenea, moneda euro. La douăzeci de ani de la introducerea primelor bancnote, euro a devenit una dintre cele mai puternice monede din lume, îmbunătățind condițiile de viață pentru milioane de cetățeni din întreaga Uniune. Moneda euro este un simbol al forței și unității europene. Felicitări, Croația!“, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

România nu îndeplinește nicio condiție

Concluzia este prezentată în Raportul de convergență din 2022, care evaluează progresele realizate de Bulgaria, Cehia, Croația, Ungaria, Polonia, România și Suedia în direcția aderării la zona euro, potrivit unui document postat pe site-ul Comisiei Europene.

Chiar dacă românii își doresc euro ca monedă, țara noastră nu îndeplinește nici măcar una dintre condițiile necesare. Raportul citat arată că doar Croația și Suedia îndeplinesc criteriul referitor la stabilitatea prețurilor. Bulgaria și Croația sunt cele două state membre care îndeplinesc criteriul cursului de schimb.

Bulgaria, Republica Cehă, Croația și Suedia îndeplinesc criteriul ratelor dobânzilor pe termen lung. Toate statele membre îndeplinesc criteriul privind finanțele publice, cu excepția României, care este singurul stat membru care face obiectul unei proceduri de deficit excesiv.