Românii mor pe capete, dar nu din cauza virusului. Cifrele au i-au luat prin surprindere până și pe specialiști
- Mihnea Talau
- 10 noiembrie 2021, 17:22
Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat că numărul deceselor înregistrate în luna septembrie 2021 a crescut atât față de luna septembrie 2020, cât şi faţă de luna precedentă. Principala cauza a deceselor nu este însă COVID-ul.
Astfel, numărul deceselor înregistrate în luna septembrie 2021 a fost de 24.737 (12.921 bărbați și 11.816 femei), cu 3.949 decese (2.015 bărbați și 1.934 femei) mai multe decât în luna august 2021. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna septembrie 2021, a fost de 92 copii, în creştere cu 5 faţă de luna august 2021.
În luna septembrie 2021 s-a înregistrat naşterea a 17749 copii, cu 583 mai puţini copii decât în luna august 2021.
Comparația cu luna precedentă este afectată de faptul că înregistrările statistice ale fenomenelor demografice înregistrează un decalaj de la o lună la alta, din cauza faptului că există fenomene demografice produse în ultimele 4-5 zile ale lunii curente, care se înregistrează preponderent în luna următoare, precizează INS. De asemenea, fenomenul de mortalitate înregistrează o evoluție sezonieră, fiind mai accentuat în lunile de iarnă și înregistrând cele mai mici valori în lunile iulie, august, septembrie.
La persoanele cu vârstă de cel puțin 70 ani s-au înregistrat două treimi din totalul numărului de decese
În anul 2020 numărul deceselor a crescut semnificativ în lunile octombrie, noiembrie și decembrie față de aceleași luni din anul 2019, iar în lunile ianuarie-februarie 2021 se observă un trend descrescător al numărului de decese faţă de ultimele luni ale anului 2020, numărul acestora rămânând în continuare mai ridicat decât cel înregistrat în aceleaşi luni ale anului precedent.
În contextul pandemiei COVID-19, în luna martie 2021 s-a înregistrat a treia cea mai mare creștere a numărului de decese, după creșterile din lunile noiembrie și decembrie din anul 2020, iar din luna aprilie 2021 se înregistrează un trend descrescător de la o lună la alta, care a continuat până în luna august 2021, urmat de o creştere semnificativă în luna septembrie 2021.
În luna septembrie 2021, două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (10187 decese, reprezentând 41,2% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, iar 6214 decese, reprezentând 25,1% din total, la persoanele de 70-79 ani) şi 4631 decese (18,7%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani. La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (72 decese), 0-4 ani (110 decese) și 20-29 ani (120 decese).
Care este principala cauză de deces din România
După cauza principală de deces, cele mai multe persoane au decedat în luna septembrie 2021 din cauza bolilor aparatului circulator (12699 persoane, reprezentând 51,3% din decesele înregistrate în septembrie 2021), bolilor aparatului respirator (4183 persoane 2021, reprezentând 16,9%) şi tumorilor (3929 persoane, reprezentând 15,9%). După 4 luni în care bolile aparatului respirator au reprezentat a treia cauză de deces, în luna septembrie 2021 acestea reprezintă, din nou, a doua cauză principală de deces, situaţie înregistrată şi în perioada octombrie 2020 - aprilie 2021.
Sporul natural s-a menţinut negativ (-6988) în luna septembrie 2021, numărul persoanelor decedate fiind de 1,4 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii.
În luna septembrie 2021, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 15913 căsătorii, cu 4343 mai puţine decât în luna august 2021. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2158 în luna septembrie 2021, cu 99 mai multe decât în luna august 2021.
Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna septembrie 2021 a fost mai mare cu 1611 comparativ cu aceeaşi lună din 2020. Sporul natural a fost negativ atât în luna septembrie 2021 (-6988 persoane), cât şi în luna septembrie 2020 (-5596 persoane).
Numărul persoanelor care au decedat în luna septembrie 2021 a fost cu 3003 mai mare faţă de luna septembrie 2020. După primele trei cauze principale de deces, în luna septembrie 2021 faţă de luna septembrie 2020, s-au înregistrat cu 1125 decese mai multe din cauza bolilor aparatului circulator, cu 1627 mai multe decese din cauza bolilor aparatului respirator, dar cu 33 mai puţine decese având cauză principală tumorile.
Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 3 mai mare în luna septembrie 2021, decât cel înregistrat în luna septembrie 2020.
În luna septembrie 2021, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 12424 persoane (6496 bărbaţi şi 5928 femei), iar în mediul rural decesul a 12313 persoane (6425 bărbaţi şi 5888 femei). Faţă de aceeaşi lună din anul 2020, numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 1503 persoane (635 bărbaţi şi 868 femei) în mediul urban și cu 1500 persoane (578 bărbaţi şi 922 femei) în mediul rural.
A crescut numărul căsătoriilor în 2021
Numărul căsătoriilor a fost, în luna septembrie 2021, cu 3508 mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna septembrie 2021 s-au pronunţat cu 51 divorţuri mai puţine decât în luna septembrie 2020.
Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor care, din luna iunie 2020, au înregistrat un trend crescător față de lunile corespunzătoare din anul precedent, lunile iulie și august 2021 fiind primele luni de scădere a numărului de decese faţă de aceleaşi luni din anul precedent, dar în septembrie 2021 s-a înregistrat o nouă creștere a numărului de decese față de luna septembrie 2020. În cazul nașterilor, în perioada ianuarie 2020 - iulie 2021, lunar, numărul copiilor născuți a înregistrat scăderi față de luna corespunzătoare din anul precedent, dar a înregistrat o creștere în lunile august și septembrie 2021, față de lunile corespunzătoare din anul 2020.
În cazul căsătoriilor, începând cu luna martie 2020, s-au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent timp de 12 luni consecutiv, luna martie 2021 fiind prima lună de creştere a numărului de căsătorii faţă de aceeaşi lună din anul 2020, iar în cazul divorţurilor, în luna martie 2021 s-a înregistrat cel mai mare număr de divorţuri din perioada ianuarie 2020 - septembrie 2021, scrie Antena3.