Românii mai rezistenți la COVID-19. De unde vine protecția

Românii mai rezistenți la COVID-19. De unde vine protecția

Un studiu recent despre coronavirus a descoperit o legătură între numărul redus de decese cauzate de COVID-19 în unele țări și vaccinul pentru tuberculoză (BCG). Românii stau bine.

 

Astfel, cercetătorii din Olanda au descoperit o legătură între numărul redus de decese din unele țări și un vaccin făcut populației din primii ani de viață. România are vaccinul în schema obligatorie de zeci de ani!

Un studiu preliminar a fost postat pe medRxiv, un site pentru cercetări medicale nepublicate. Potrivit acestuia, există o corelație între ţările care au politici obligatorii de vaccinare împotriva tuberculozei şi le solicită cetăţenilor să facă vaccinul Bacill Calmette-Guerin (BCG) şi cele care prezintă un număr mai mic de cazuri confirmate şi decese de CoVid-19.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cel puțin șase țări, clinicienii efectuează studii ce implică oferirea vaccinului BCG angajaţilor din sănătate şi persoanelor în vârstă pentru a vedea dacă într-adevăr le oferă un nivel ridicat de protecţie împotriva coronavirusului, potrivit Bloomberg.

Printre primii specialişti care au lansat studii despre eficacitatea BCG împotriva coronavirusului este românul Mihai Netea, expert în boli infecţioase la Centrul Medical Radboud Universty din Olanda.

Echipa lui Netea a înscris deja 400 de cadre medicale în procesul de cercetare. 200 dintre ele au primit vaccinul BCG şi 200 au primit un placebo. De asemenea, Netea va începe un studiu separat care studiază eficienţa vaccinului BCG la cei trecuţi de 60 de ani.

Pandemia de coronavirus a trecut pragul de un milion de oameni infectați. Până în acest moment, nu există niciun vaccin ce să protejeze populația. Astfel, există motive întemeiate ca specialiștii să verifice cu atenţie dacă vaccinul BCG poate oferi protecţie.

Ţările care au oprit definitiv, cu ani în urmă, protocolul de vaccinare împotriva tuberculozei sunt: SUA, Italia, Spania, Olanda, Elveţia, Austria, Suedia, Finlanda, Israel, Noua Zeelandă, Germania, Slovenia, Franţa şi UK.

Ultimele două au întrerupt vacinarea după anul 2000. Toate celalalte, vaccinează copiii la naştere.

Unele ţări repetă vaccinul la vârsta de 7 ani, lucru pe care l-a făcut şi România până în anul 1993. Majoritatea celor care au făcut vaccinul, rămân cu o cicatrice – în formă de floricică – pe umărul stâng, scrie bzi.ro.