Românii își retrag masiv banii de pe card! Se întâmplă în plin război la graniţa României. Anunţul băncilor
- Simona Suciu
- 3 martie 2022, 06:00
Criza de euro continuă să se adâncească și tot mai multe bănci au probleme cu lichiditățile. Totul, după ce, speriați de situația din Ucraina, românii retrag sume mari din bănci din dorința de a avea rezerve de numerar la îndemână. Mulți au vrut să îi schimbe în euro pentru a fi pregătiți de orice și asta a dus la o cerere care se pare că a depășit cu mult oferta.
Jurnaliștii dcnews.ro au făcut un experiment și au încercat să cumpere euro de la mai multe bănci din București. La un unitate CEC era chiar coadă, iar o angajată a spus clar că nu are de undă să vândă euro. La BRD răspunsul a fost similiar. Existau doar 400 de euro cash, iar clienții erau îndreptați spre ghișeele din centrele comerciale. La unele bănci, de exemplu OTP Bank, existau doar bancnote mari, cum este cea de 200 de euro. Probleme sunt și la casele de schimb, care nu au sume mari în euro, dar nici bancnote de 20, 10 sau 5 euro.
Cusul euro pare însă să se mai fi stabilizat. Miercuri la casele de schimb, dar și pe piața interbancară, un euro a fost cotat cu 5,1 lei, după ce marți cursul ajunsese și la 5,2 lei. Consilierul Guvernatorului BNR a declarat marți că fluctuațiile sunt date de specula care se practică în acest moment pentru obținerea de profit, având în vedere că cererea de euro este foarte mare.
Băncile încearcă să-și liniștească clienții
Între timp, băncile încearcă să își liniștească clienții. „În ultimele zile am înregistrat o creștere a cererii de numerar, însă situația este sub control. Nu există probleme cu disponibilul de numerar nici în euro, nici în lei. Recomandăm clienților să folosească la fel ca până acum cardurile pentru plăți și să nu scoată de la ATM mai mult decât au nevoie în mod normal“, a anunțat ING.
„Dorim să asigurăm publicul că banii lor sunt în siguranță și că CEC Bank are o poziție financiară solidă și un indicator de lichiditate de 200%, dublu față de cerințele legale. Recomandăm clienților ca în această perioadă, să evite să ia decizii sub impulsul momentului și să ia în calcul și riscurile de pierdere a dobânzilor și riscurile asociate păstrării unor sume mari în numerar“, a anunțat CEC Bank.
Am mai avut crize similare
O astfel de criză a apărut și în timpul pandemiei de covid. „Avem foarte multe experiențe în această privință și cea mai recentă este din 2020, când a început criza sănătății publice - pandemia de COVID-19 n.r. - când foarte mulți s-au repezit, chiar dintre cei cu depozite mari, să le retragă. Le-au pus în case de bani, dar, după două săptămâni, au văzut că sunt într-o gravă eroare și au revenit cu depozitele“, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.