Românii din Chicago pot dona pentru reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu“

Românii din Chicago pot dona pentru reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu“

O urnă mobilă, de data aceasta cu ocazia Zilelor Zalăului la Chicago, este la dispoziţia zălăuanilor stabiliţi în oraşul american, astăzi, 2 august, pentru a putea face donaţii pentru reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu“ din Bădăcin.

Părintele Cristian Borz, din Bădăcin, cel care se luptă de ani buni pentru reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu”, ne-a informat că românii din Chicago pot dona şi ei bani pentru acest scop.

Zilele Zalăului la Chicago, ajunse anul acesta la a XII-a ediție, au loc în Bunker Hill Forest Preserve Grove 5 și au în program concerte susținute de trupe românești, activități pentru copii, campionat de fotbal, campionat de volei, atmosfera fiind completată de mâncăruri tradiționale, pregătite în special la ceaun și la grătar, potrivit organizatorilor.

Reamintim că în cadrul Zilelor Cetăţii Zalău, desfăşurate în perioada 31 iulie- 2 august, pe scena amplasată în centrul oraşului există o urnă în care oamenii cu spirit civic, care încă mai cred în valorile naţionale, pot face donaţii pentru reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu“ din Bădăcin.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iniţiativa aparţine unui partener media al campaniei publice şi este susţinută de Primăria Municipiului Zalău, care se alătură astfel proiectului „Salvați Casa Memorială Iuliu Maniu”!