În România, statul percepe mai mult de 300 de taxe. Dintre acestea, aproximativ 20 sunt fiscale (impozite generale pe profit, salarii sau alte tipuri de venituri, precum contribuţiile de asigurări sociale sau TVA), iar restul sunt parafiscale.

Ce înseamnă taxe parafiscale? Acest tip de impuneri sunt aplicate punctual pentru autorizarea diverselor activităţi antreprenoriale, potrivit unui studiu al companiei de consultanţă Golden Mind&Spirit.

Calculele companiei de consultanţă arată că românii consumă 220 de ore pe an pentru a plăti taxele parafiscale. Cele 220 de ore ne clasează pe primul loc în Europa şi pe una din primele poziţii la nivel mondial

Un centru unic de plată şi achitări online Soluţia propusă de experţii Golden Mind & Spirit este pe cât de simplă, pe atât de eficace: constituirea, în cadrul ANAF (sau a unei alte instituţii din cadrul Ministerului Finanţelor), a unui Centru unic de plată al tuturor taxelor.

Banii pentru taxe ar urma să fie colectaţi într-un cont unic de unde autoritatea statului să facă mai departe distribuirea sumei în funcţie de destinaţia ei specifică.

Acest Centru unic trebuie să ofere apoi posibilitatea de a achita absolut orice fel de taxă prin plata online, în contul unic pus la dispoziţie de autoritatea respectivă. O soluţie ar fi şi diminuarea drastică a numărului taxelor parafiscale pentru a încuraja mediul privat să se dezvolte şi a-i elibera pe întreprinzători de povara sutelor de plăţi nejustificate.

Câte taxe, atâtea drumuri

Motivul pentru care românii consumă atât de mult timp pentru plata taxelor este că procedurile de achitare se complică inutil, pentru că fiecare taxă în parte îşi are contul său. În plus, fiecare taxă trebuie plătită în alt loc (fizic), scrie într-un comunicat al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România. Studiu de caz

Sorin P. din Craiova a enumerat pentru Golden Mind&Spirit taxele parafiscale pe care a fost nevoit să le plătească pentru "amenajarea" magazinului său online. El şi-a închis afacerea tocmai din cauza acestui regim presant al parafiscalităţii.

Iată cum arată experienţa lui Sorin: "Până să deschid magazinul, am alergat prin oraş aproape două luni. Trebuie să vă spun că mi-am propus ca în portofoliu să am numai mărfuri nealimentare, pentru că am avut o bănuială – comerţul cu alimente este mult mai strict reglementat, deci mai greu de autorizat. Ei bine, pentru fiecare gen de produs în parte din băcănia mea electronică (laptopuri şi calculatoare second-hand, detergenţi, becuri, obiecte de uz casnic, pulovere şi confecţii de sezon) mi s-a cerut autorizare, cu taxele aferente. Sigur, taxele nu erau mari, câţiva lei sau zeci de lei la autorizare, dar au fost atât de multe că până la urmă am renunţat".

Multinaţionalele, "contaminate"

În ultimii ani, un fenomen interesant şi-a făcut apariţia în mediul parafiscal de la noi şi din Europa: şi companiile multinaţionale percep astfel de taxe! Controversatele taxe "de raft", de expunere, de publicitate etc. percepute de hipermarketurile de pretutindeni sunt exemple elocvente care arată că multinaţionalele s-au "contaminat" cu microbul parafiscalităţii de la autorităţile statale.