În raportul făcut public de IGPF se arată că: În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere a frontierei au trecut peste 38.600 persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care aproximativ 25.600 pe sensul de intrare şi 13.000 pe cel de ieşire din ţară şi peste 15.600 mijloace de transport, dintre care aproximativ 9.200 pe sensul de intrare şi 6.400 pe sensul de ieşire din ţară.

Reamintim că, informaţii privind timpul de aşteptare la controlul de frontieră în punctele de trecere se găsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

Această aplicaţie on-line prezintă o valoare medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere ale frontierei pentru anumite intervale de timp.

În zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

– 22 fapte ilegale (7 infracţiuni şi 15 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;

– au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 195.400 lei;

– valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 7.300 lei;

– nu s-a permis intrarea în ţară a 2 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea unui număr de 4 cetăţeni români din diferite motive legale”, se arată în comunicatul IGPF