România primește patru miliarde de euro pentru investiții în apă

România primește patru miliarde de euro pentru investiții în apă

La Palatul Parlamentului, au început dezbaterile Forumului Regional al Apei Europa de Est. Principalele probleme dezbătute se referă la apa și apa uzată, dar și car esunt prioritățile Comisiei Europene cu privire la acest sector

Printre prioritățile țării noastre din sectorul de apă ți apă uzată, putem aminti următoarele:

  • Promovarea investițiilor în sectorul de apă și apă uzată
  • Investiție în creșterea competivității României
  • Condiții mai bune de viață
  • Îndeplinirea obligațiilor de conformare

Sectorul de apă nu reprezintă nu mai investiții în infrastructură. Acesta înseamnă mai ales servicii, operarea infrastructurii finanțate, eficiență și sustenabilitate pe termen lung. „Avem de facut un efort uriaș pentru a oferi servicii de apă și canalizare în toată România, la tarife suportabile și la un nivel calitativ bun, fără, însă a polua sau a distruge natura. În următorii patru ani avem de „absorbit” circa 4 miliarde de euro pentru investițiile în apă, strict vorbind de banii europeni. Complexitatea acestui drum, nu ne oprește în a fi optimiști de succesul României ca în următorii 10 ani să închidă definitiv această nevoie de a avea infrastructură pentru apa potabilă și canalizare, cu soluțiile tehnice optime, în fiecare zonă locuită din România”, a declarat Roxana Mînzatu, ministrul Fondurilor Europene. România a finalizat pregătirea pachetului de proiecte POIM și le-a transmis Comisiei Europene. Șapte proiecte, în valoare de 1.2 miliarde euro, au fost deja aprobate.

Viziunea Comisiei Europene cu privire la sectorul de apă și apă uzată

Ne puteți urmări și pe Google News

În următoarea perioadă de programare, 2021-2027, Comisia Europeană se va concentra în special pe proiectele de apă uzată, având în vedere riscul de infringement și valoare mare a penalităților aferente. Totodată, se vor prioritiza investițiile în apă uzată astfel încât să se soluționeze problemele din aglomerările cu peste 5.000 de locuitori.

România va trebui să ia măsuri pentru guvernanța sectorului și întărirea reglementării economice în relațiile cu Planurile de investiții pentru conformare, mai ales având în vedere că în noua perioadă de programare vom avea drept condiționalitate realizarea acestui Plan de investiții la nivel național.