Cînd sînt mai mulţi în studio – potrivit aceleiaşi înţelegeri – intervin de acasă din bibliotecă, graţie unei camere de luat vederi trimise de televiziune.

Sînt prea bătrîn pentru a-mi mai putea permite să mă consum în hărţuielile din studio.

Am făcut asta timp de vreo 15 ani. Cred că am şi eu dreptul să-mi menajez nervii, mai ales că, spre deosebire de alte vremuri, politrucii de azi, vin la o dezbatere tv cu ideile, ba chiar și cu virgulele dictate de Biroul de presă al Partidului, condus de regulă de un jurnalist  ratat din naștere.

Aparent stînjenitoare (nu văd feţele celor din studio), intervenţia de acasă are pentru mine un mare avantaj. Îi pot asculta în cască pe cei din studio fără să-i văd. În absenţa imaginii perturbatoare, mă pot concentra exclusiv pe spusele lor.

Marţi, 8 aprilie 2014, emisiunea la care eu am fost prezent de la distanţă a fost dedicată unui fenomen de o gravitate absolută, un veritabil atentat la Siguranţa naţională:

Fărîmiţarea statului unitar România în judeţe-stat aflate de ani întregi la cheremul baronilor locali.

Dintre cei prezenţi marţi seara în studioul Realității mi-a plăcut Ludovic Orban. Mai ales cînd l-a executat în direct pe Baronul de Vrancea. Într-adevăr, Piaţa Unirii din Focşani, în care s-au băgat sume imense, e un dezastru. Fireşte că rîtanul PSD minţea cu neruşinare susţinînd că el n-are nici o legătură cu Piaţa. Păi la Focşani Marian Oprişan îşi vîră nasul pînă şi-n felul cum le cresc junelor părul pubian. Îşi imaginează cineva că Piaţa Unirii, locul în care Victor Ponta vine să fie aplaudat contracost,  a putut rămîne în afara afacerilor  lui Marian Oprişan?

Încîntarea faţă de prestaţia lui Ludovic Orban mi-a fost rapid strepezită de uluirea provocată de prestaţia lui Cătălin Predoiu.

Într-o emisiune în care se discuta pericolul întruchipat de declaraţiile iresponsabile ale lui Victor Ponta – declarații  prin care arestații preventiv pentru corupție flagrantă  sînt comparaţi cu martirii Revoluţiei din decembrie 1989 – prim vicepreşedintele PDL, candidatul la preşedinţie al acestui partid, n-avea alt scop al vieţii sale în platou decît să-l contreze pe Ludovic Orban.

Adversarul lui Cătălin Predoiu nu era Partidul-Stat PSD, ci PNL, partid din Opoziție.

Nu e prima oară cînd talk-show-urile sînt scenele în care liderii PDL se ţin de atacuri la adresa celorlalte partide din Opoziţie.

Această poziţie, asumată de conducerea partidului cu pocnete din dește de entuziasm, izvorăşte din fudulia neghioabă că el, PDL-ul, e singurul partid de Opoziţie din România.

Celelalte nu fac parte din Opoziţie.

De aceea, celelalte partide – PNL mai ales – sînt mai criticate de PDL decît partidul de la Putere: PSD.

Desigur, poziţia aceasta absurdă – PDL a coborît în Parlament la nivelul unui partid de mîna a paişpea – îşi are explicaţia în bătălia dintre partidele de Opoziţie pentru electoratul anti-PSD.

Fiind vorba de mai multe partide care-şi împart un segment de electorat, în timp ce PSD rîgîie de plăcere ca singur doritor pe un alt segment, formaţiunile din Opoziţie se văd nevoite să-şi ia una alteia alegătorii.

De aici stupida pretenţie a PDL de a fi singurul partid autentic de Opoziţie.

Într-o democraţie adevărată partidele de Opoziţie nu-şi pot rezuma activitatea doar la colectarea de voturi în vederea alegerilor.

Pe lîngă misiunea de a cuceri Puterea, dacă nu înaintea acestei misiuni, partidele de Opoziţie trebuie să se constituie în factor contracarant al partidului aflat la Guvernare.

Posibilele abuzuri ale partidului aflat la Guvernare sînt cenzurate prin acţiunea decisă a partidelor de Opoziţie.

Pentru aceasta, fără a-şi pierde identitatea, partidele din Opoziţie de la noi trebuie să-şi coordoneze acţiunile atît în Parlament, cît şi în spaţiul public sub forma Opoziţiei Unite.

Formarea Opoziţiei Unite se impune în chip dramatic la ora actuală.

După ruperea USL ne aşteptam cu toţii ca scena politică să se echilibreze şi, urmare a acestei realităţi, PSD să se supună cît de cît regulilor jocului democrat.

Nu s-a întîmplat aşa.

Deşi venirea PNL în Opoziţie a întărit prezenţa numerică a Opoziţiei în Parlament, în planul acţiunilor concrete,  majoritatea PSD-istă e mult mai agresivă decît majoritatea USL-istă.

Oricît ar părea de bizar, pe vremea USL PSD se temea să se manifeste ca Partid-Stat, pentru că risca ruperea USL.

Acum PSD guvernează într-o coaliţie alcătuită teoretic din UNPR, PC şi UDMR.

Toate datele arată însă că Guvernul Ponta 3 nu e un Guvern de coaliţie, ci un Guvern PSD pur și simplu.

UNPR, PC, UDMR sînt sateliţi mediocri ai PSD, în genul organizaţiilor şi partidelor din 1946, care asigurau PCR imaginea de partid democrat.

Ajuns în fine să guverneze singur, ca pe vremea lui Adrian Năstase,  PSD s-a lansat în vasta campanie – tipică unui  Partid-Stat – de a pune mîna pe tot ce mişcă-n ţara asta.

La această ofensivă a partidului-stat, Opoziţia răspunde cu bătălii între partidele care o constituie.

Pericolul revenirii la regimul de tristă amintire Adrian Năstase reclamă să se pună ciorovăielilor  de orgoliu ieftin din Opoziţie. După venirea PNL, Opoziţia Unită ar putea contracara tăvălugul Partidului Stat.

Din acest punct de vedere, nu pot decît să apreciez oferta PMP de susţinere a unei moţiuni de cenzură depuse de PNL.

Singurul lucru care-l sperie pe Plagiator rămîne ameninţarea cu luare de tur şi darea de-a rostogolul pe treptele Palatului Victoria.

Pentru asta se cere o coordonare a Opoziţiei din Parlament în acțiunile de stopare a abuzurilor comise de Partidul- Stat, de premier.

Un prilej excelent de realizare a Opoziție Unite ar putea fi înființarea unei Comisii parlamentare de anchetă în legătură cu traficul de influență comis de Victor Ponta în favoarea arestatului preventiv Adrian Duicu.

Te-ar putea interesa și: