Presa lui Dan Voiculescu, tot mai agresivă în ultimul timp, după ce Binomul SRI-DNA a început s-o hrănească cu documente sustrase din dosarele DNA, dar și cu date obținute de SRI ca Poliție Politică, a făcut din moment un pretext de sărbătoare mediatică.

Puținii jurnaliști care au cutezat să încalce embargoul impus de Structuri au remarcat că e vorba de o premieră în Istoria României Moderne:

Președintele CCR a fost convocat la Parchetul General pentru a da seamă de o decizie luată de instituție prin votul membrilor săi.

Nu e o noutate în ce privește năpustirea instituțiilor de forță asupra instituțiilor statului de drept în cadrul răfuielilor politice mafiote, sub pretextul Luptei împotriva corupției, poruncită României de Puterile sub a căror tutelă suntem fără s-o știm.

Nu de mult, DNA a somat Senatul României să-i dea nu știu ce documente. Nu avea nevoie de ele. Binomul SRI-DNA, noua Poliție politică, voia să demonstreze că poate să facă orice. Mîine, așa cum scriam, intră Codruța Kovesi în Parlament, cu pistolul în mînă, protejată de luptătorii SRI.

E o noutate doar în ce privește trecerea de la Parlament la Curtea Constituțională în materie de prestație abuzivă a unei instituții de forță.

Noi însă am conchide că e vorba de o premieră și dintr-un alt punct de vedere:

Pentru prima dată în destinul României moderne, se încearcă rescrierea Istoriei cu ajutorul Parchetului General. Autorul acestei aberații nu e nimeni altul decît Tiberiu Nițu, posesorul unui certificat de revoluționar și, prin asta, al unui teren intravilan primit pe de-a moaca în urma unor declarații false. La rîndu-i, Tiberiu Nițu nu face de capul lui această aberație. Ea se înscrie în vasta Operațiune a instituțiilor de forță din România, în frunte cu Binomul SRI-DNA, cele care și-au plantat la Cotroceni Rața mecanică, de a discredita cei zece ani de mandat ai lui Traian Băsescu. Operațiunea, în plină desfășurare în ultima vreme, s-a ivit din spaima instituțiilor de forță că Rața mecanică e mai slabă decît se așteptau. Pentru ca actualul președinte să apară public și drept altceva decît soțul unei neveste chiuite de tabloide, se impune – în concepția Structurilor – ca tot ce ar putea concura, ca imagine, pe cel de la Cotroceni, să fie discreditat. Dacă va rămîne doar cu nătărăi, sau cu platitudini pe scena politică, Klaus Iohannis va putea fi vîndut românilor ca un produs politic de lux.

Prin comparație cu Alina Gorghiu, Klaus Iohannis e Winston Churchill fără trabuc.

Să ne explicăm.

Convocarea lui Augustin Zăgrean a avut loc în cadrul unui dosar redeschis de Parchetul General de fals în acte publice în legătură cu decizia CCR de invalidare a Referendumului.

Dosarul a fost redeschis la începutul lui mai 2015.

Deși faptul era de o importanță crucială pentru opinia publică, Parchetul General n-a dat niciun Comunicat, n-a explicat presei ce se vrea prin redeschiderea unui Dosar privind fapte de acum trei ani.

Se impunea asta cu atît mai mult cu cît Tiberiu Nițu e procuror general din primăvara lui 2013. De ce abia acum redeschiderea unui dosar despre fapte din 2012?

Dacă în ce privește presa independentă, Tiberiu Nițu a fost zgîrcit, în ce privește presa lui Dan Voiculescu, el a fost generos. Printr-un abuz incalificabil, presa lui Dan Voiculescu a beneficiat și benficiază de exclusivități, de date și documente din dosare, de informații despre mersul anchetei.

Am avertizat în mai multe rînduri că abuzurile DNA vor duce în chip automat la abuzurile Parchetului General.

Binomul SRI-DNA folosește transmiterea pe șest de date și documente din anchete către presa de casă pentru compromiterea adversarilor lui Klaus Iohannis.

Parchetul General transmite și el pe șest date și documente presei de casă a lui Victor Ponta. Antena 3 și România tv au la dispoziție date din dosarele deschise de Parchetul General împotriva adversarilor lui Victor Ponta.

Abuzul Parchetului General nu poate fi înțeles fără o raportare la faptele și evenimentele înscrise în ceea ce s-ar numi Lovitura de stat din vara lui 2012.

După votul din 6 iulie 2012, de suspendare a președintelui, potrivit Constituției, decizia finală urma să fie dată de Poporul român prin Referendum.

Guvernul anunță ca zi de desfășurare a Referendumului duminică, 29 iulie 2012.

Cum președintele putea rămîne în funcție dacă prezența la vot nu era de 50% plus 1, Puciștii, avîndu-i în frunte pe Victor Ponta, premier, și Crin Antonescu – președinte interimar – pun la cale o șmecherie anticonstituțională. Pe 5 iulie 2012, Guvernul, care între timp pusese mîna și pe Monitorul Oficial, dă o Ordonață de urgență prin care președintele poate fi demis prin prezența a doar 50% plus unu dintre cei veniți la urne, și nu dintre cei înscriși pe liste. Era vorba de o schimbare a regulilor jocului în timpul jocului. CCR, pe 10 iulie 2012, decide că Referendumul se va desfășura pe baza Legii în vigoare la momentul Suspendării.

Potrivit Legii, Referendumul e organizat de Guvern. Unul dintre lucrurile deosebit de importante din desfășurarea unui Referendum îl constituie Listele electorale permanente. De actualizarea lor răspunde Guvernul, prin Ministerul Administrației și Internelor.

Pe 13 iulie 2012, sub acest semn, ministrul Administrației și Internelor, Ioan Rus, face o declarație de presă prin care anunță că Ministerul a actualizat listele electorale permanente, care vor fi valabile la Referendum. Numărul celor de pe listele permanente – potrivit lui Ioan Rus – e de 18.292.464 cetățeni.

Cum la un Referendum e importantă și prezența, și cum de cvorum depinde destituirea sau rămînerea președintelui, era de la sine înțeles că procentajul privind prezența se obține din raportarea numărului celor prezenți la numărul celor de pe listele electorale permanente.

Corespundea numărul celor de pe liste cu numărul celor din realitate?

E o întrebare fără importanță.

După anunțarea regulilor jocului – se va ține cont de numărul celor de pe liste și nu de numărul celor din realitate – numărul de pe liste devine lege. Cu atît mai mult cu cît, așa cum am văzut, Guvernul României, organizatorul Referendumului, a anunțat, prin Ministrul Ioan Rus, că listele permante sînt la zi.

USL n-a avut nici o obiecție în legătură cu numărul de pe listele permanente.

Mai întîi pentru că a pariat pe un Traian Băsescu care nu va cere bociotarea Referendumului.

În aceste condiții, cvorumul de 50% se întrunea în chip fatal. Și cum capitalul lui Traian Băsescu era minim, se paria pe spulberarea lui prin voturile împotrivă.

După ce Traian Băsescu a anunțat boicotarea, USL n-a intrat în alertă.

Practic, PSD și PNL dominau strucuturile din teritoriu.

Se considera că atît prin mobilizare, cît și prin fraudare, se va realiza procentul de peste 50 la sută.

Pe 23 iulie 2012, Traian Băsescu cere adepților săi boicotarea Referendumului. Devine limpede în aceste condiții că prezența la vot va decide soarta președintelui. În privința voturilor pentru demitere, USL n-avea nici o grijă. Era însă posibil ca, deși voturile pentru demitere să fie covîrșitoare, Traian Băsescu să rămînă președinte dacă prezența era sub 50% din numărul celor înscriși pe liste.

Nici în acest moment, Guvernul, USL, Puciștii nu ridică problema corectitudinii listelor electorale permanente.

Toată lumea știe acum că bătălia va consta în realizarea de către USL a unei prezențe de 50% plus unu dintre cei înscriși pe listele electorale permanente.

Pe întreg parcursul zilei de duminică, 29 iulie 2014, ziua Referendumului, Biroul Electoral Central a dat publicității, la intervale de timp regulate, date privind prezența la urne.

Datele oferite public de BEC au la bază o prezență obținută prin raportarea numărului celor prezenți la vot la numărul celor înscriși pe listele electorale.

Dat fiind că problema e răstălmăcită diversionist de propaganda USL-istă, se impune o precizare ținînd de alfabetul democrației:

La un scrutin contează nu numărul real al persoanelor cu drept de vot, ci numărul persoanelor înscrise pe listă.

Liderii USL nu contestă aceste date. Pe parcursul lui 29 iulie 2012, ei sînt de acord cu stabilirea prezenței prin raportare la numărul de pe listele electorale.

Se contura, însă, încă din timpul zilei, posibilitatea ca USL să nu aducă la vot un procentaj mai mare de 50%.

Dîndu-și seama de pericol, liderii USL intră în fibrilație în partea a doua a zilei de 29 iulie 2012. Prezent în studioul B1tv, am remarcat, uluit, saltul uriaș al prezenței după ora 19. Sate întregi, de regulă la ora respectivă bete, dădeau năvală la urne, pe întuneric. Era limpede că USL frauda prezența.

Era însă limpede că USL lua în considerare numărul celor de pe liste.

La închiderea urnelor, potrivit estimărilor BEC, procentajul prezenței era sub 50 la sută. Ar fi fost normal ca liderii USL să-și recunoască înfrîngerea. În definitiv, prezența depinsese de ei. La o adică, puteau aduce la vot peste 15 milioane de cetățeni. În cazul unui Referendum, prezența e garantată de cel care convoacă Referendumul. Dacă nu reușește să aducă la vot o prezență cerută de Lege, de vină e cel care a organizat Referendumul.

Liderii USL nu-și recunosc înfrîngerea.

Mai speră într-o minune.

Miecuri, 1 august 2012, Biroul Electoral Central ține o Conferință de presă în care anunță Rezultatele oficiale ale Referendumului din 29 iulie 2012, potrivit Procesului Verbal semnat de toți membrii Biroului:

Din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, de 18.292.464, au participat la REFERENDUM 2012 8.459.053, reprezentând 46,24%.

Din aceştia, 7.403.836 (87,52%) persoane au votat «Da», 943.375 (11,15%) au votat «Nu», iar 111.842 (1,32%) au fost voturi nule.

Potrivit președintei BEC, rezultatele au fost înaintate CCR în chip oficial.

Propaganda mincinoasă a USL a susținut întruna, după Referendum, că președintele trebuia demis, întrucît procentajul celor care au votat pentru demitere a fost de 87,52%, respectiv 7.403.836. Într-adevăr, potrivit voturilor, Traian Băsescu trebuia demis. Numai că în cazul Referendumului din 29 iulie 2012, puteau să voteze pentru demitere 200%. Criteriul de judecare rămînea prezența la vot. Prezență pe care – repet – cu toată zvîrcolirea, USL n-a reușit s-o realizeze. Nu pentru că Traian Băsescu a fost ascultat de o mare parte a electoratului în privința boicotării.

Românii au considerat că prezența sau absența lui Traian Băsescu la Cotroceni e o chestiune de mai mică importanță decît chestiunea mersului în concediu.

Repet:

Democrația înseamnă respectarea regulilor jocului.

Înainte de Referendum, altfel spus înainte de meci, USL n-a avut nicio obiecție în privința listelor.

Prin urmare, Referendumul s-a desfășurat în anumite condiții de joc, acceptate de ambele părți.

Ceva asemănător unui meci de fotbal care se desfășoară pe un stadion față de care niciuna dintre cele două echipe n-are obiecții.

Acum, cînd BEC anunțase rezultatele oficiale, într-o țară normală, s-ar fi întîmplat astfel:

1. USL și-ar fi recunoscut înfrîngerea: n-a reușit să mobilizeze electoratul să vină la vot.

2. CCR, întrunit miercuri, 1 august 2012, după primirea rezultatelor oficiale de la BEC, ar fi declarat Referendumul invalidat.

Noi, însă, nu trăim într-o țară normală.

Trăim în țara făcăturilor, a loviturilor de stat, a mînăriilor, a trucurilor ieftine.

Prin urmare, văzînd c-au luat-o în bot, Puciștii, prin Victor Ponta și Crin Antonescu, purced la o operațiune incredibilă și care va prelungi Criza în mod nejustificat:

Campania de constestare a cifrelor stabilite oficial de BEC sub motivul că între numărul celor de pe liste și numărul celor din realitate e o diferență.

Așa ceva nu s-a mai auzit în istorie.

După încheierea jocului, una dintre părți, cea învinsă, revendică victoria pe motiv că altele sînt regulile jocului.

Era ca și cum o echipă de fotbal nu înscrie în poartă o lovitură de la 11 metri.

Se încheie meciul cu înfrîngerea echipei respective, se trece în procesul verbal scorul.

După ce ajunge acasă, echipa pretinde c-a învins.

Cum adică?

Poarta la care au tras lovitura de la 11 metri trebuia să fie în realitate mai mare. E drept, mingea a trecut pe lîngă poartă, dar dacă socotim adevărata lungime a porții, ea a intrat în poartă.

Pentru ca diversiunea să aibă autoritate, e scos de la putina cu murături Ion Iliescu.

Brusc viagrazat, fostul președinte devine activ în susținerea aberației că numărul românilor cu drept de vot e mult mai mic decît cel de pe listele permanente. Din partea USL, susține teza în prostie senatorul Dan Șova, cel salvat recent de colegi de la pușcărie.

Marți, 31 iulie 2014, USL și președinții celor două Camere ale Parlamentului cer validarea Referendumului.

Motivul?

În realitate, numărul românilor e mai mic decît cel de pe listele electorale.

În aceste condiții, USL dă și o cifră de alegători din realitate. Potrivit ei, procentajul prezenței depășește 50 la sută.

Președintele interimar Crin Antonescu cere și el public CCR să țină cont nu de documentele BEC, ci de realități. Care realități? Cele favorabile Puciștilor.

Miercuri, 1 august 2012, CCR se întrunește pentru a decide asupra Referendumului.

CCR e sub presiune publică vădit penală din partea USL.

Decizia se amînă pentru 2 august 2012.

Se cere MAI o adresă privind privind listele electorale. În chip firesc, MAI trimite pe 1 august o adresă în care se vorbește de numărul de 18.292.464 de alegători, cei de pe listele electorale, pe baza cărora BEC a dat procentajul de invalidare.

Ion Iliescu e deja hiperactiv în susținerea tezei.

Ce i-or fi dat ca să-l facă așa de vioi?

Pe 2 august, ca urmare a presiunilor făcute de liderii USL asupra Ministerului de Interne, ministerul trimite un nou Comunicat în care spune că nu-și asumă răspunderea pentru corectitudinea listelor permanente.

Referendumul fusese organizat de guvernul USL prin Ministerul de Interne.

Ministerul de Interne organizase Referendumul pe baza listelor electorale permanente, de a căror corectitudine răspundea.

Și deodată, Ministerul recunoaște că a organizat Referendumul pe baza unor liste în a căror corectitudine nu crede!

Să leșini, nu alta!

Supusă presiunii, incapabilă să pună piciorul în prag, CCR, care trebuia să invalideze Referendumul încă din 1 august 2012, amînă luarea unei decizii pentru 12 august, mai întîi, și pentru 31 septembrie, mai apoi.

Se cere MAI, pentru a lua o decizie, listele permanente pe baza cărora s-a desfășurat Referendumul.

La ședință, trei dintre judecători, complici ai Puciștilor, cer ca Ministerul să trimită listele după ce-au fost actualizate post Referendum.

O aberație – repe t- pentru că Referendumul se desfășurare pe baza listelor permanente deja actualizate de MAI pînă în ziua Referedumului.

Liste actualizate ar fi însemnat să se treacă la o operațiune la nivel de țară, care nu s-ar fi încheiat nici într-un an, pentru că era de  verifica listele și a le corecta printr-un soi de recensămînt național, desfășurat în fiecare localitate.

Pe acest fond a apărut chestiunea eratei. Deși majoritatea judecătorilor au cerut MAI doar listele permanente actualizate care au fost folosite la Referendum, unul dintre judecători, complice al Puciștilor, a trimis la Monitorul oficial o decizei din care lipsea precizarea asta. Pe baza acestui fals, Victor Ponta a considerat că CCR acceptă teza unui recensămînt menit să stabilească numărul real al celor de pe listele electorale permanente.

Puciștii Victor Ponta și Crin Antonescu, încurajați de lașitatea CCR, anunță organizarea unui recensămînt pentru a vedea cîți români au drept de vot. Validarea sau invalidarea Referendumului depinde de rezultatul Recensămîntului.

Vă imaginați ce putea fi în căpățăna lui Victor Ponta?

Să stabilească scorul meciului la o lună de la desfășurare, în funcție de noile măsurări ale terenului.

Și se mai miră acum că i s-a copt o răsturnare de la putere cu mijloace anticonstituționale.

Păi el de ce-a apelat la astfel de mijloace pentru a-l răsturna de la putere pe Traian Băsescu?

Ulterior, la intervenția celor care-și impuseseră prin vot majoritar decizia – corectă, evident – s-a trimis o erată la documentul anterior.

Reacția Puciștilor e violentă.

Pe 9 august 2014, Victor Ponta cere Parchetului General să verifice activitatea judecătorilor de la Curtea Constituțională, insinuînd că erata transmisă spre publicare în Monitorul Oficial ar fi un fals.

Ulterior, la presiunea Marilor Puteri occidentale și a Comisiei Europene, Victor Ponta acceptă erata.

Se renunță la Recensămînt.

Sunt recunoscute listele permanente din ziua Referendumului.

În aceste condiții, marți, 21 august 2012, cu un scor de șase la trei, CCR invalidează Referendumul.

Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni.

Cei trei membri care votaseră împotrivă nu contestă rezultatul votului din ședință.

Se supun majorității.

Decizia CCR e respectată și de Puciști.

Crin Antonescu părăsește funcția de președinte interimar.

Victor Ponta începe să lucreze cu președintele Traian Băsescu.

Redeschiderea Dosarului e o aberație juridică.

Invalidarea Referendumului n-a avut loc datorită eratei, ci datorită deciziei CCR din 21 august 2012

Această erată e anchetată de Parchetul General, interesat să confirme teza Pucișitilor că CCR a comis un abuz invalidînd Referendumul.

De fapt nu asta urmărește Tiberiu Nițu.

El știe că indiferent de decizia Parchetului, practic mare lucru nu se poate face.

Pe el îl interesează însă alimentarea propagandei mincinoase prin care Traian Băsesu e prezentat ca un președinte ilegitim din 2012, ținut în funcție de aranjamentele unei instituții.

Numai că Istoria nu poate fi rescrisă.

Cu sau fără erată, Traian Băsescu a rămas la Cotroceni în chip legitim, pentru că Referendumul de suspendare a fost un eșec pentru USL.

În vara lui 2012, mulți jurnaliști au luat atitudine față de Lovitura de Stat pusă la cale de USL.

Acum, cînd Parchetul Generala pune la îndoială decizia de invalidare a Referendumului, și prin asta urmărește să justifice Lovitura de Stat din vara lui 2012, jurnaliștii respectivi, pînă nu demult băsiști înrăiți, tac mîlc.

S-a dat cumva Ordin pe Unitate să tacă?!

N.B. Știu că acest articol e prea lung pentru a fi suportat de acei cititori care se plictisesc dacă trebuie să treacă dincolo de mărimea unui SMS. Eu însă n-am scris acest articol pentru de cititorii de azi, ci pentru cititorii de mîine. Altfel spus, l-am scris în eventualitatea că va avea nevoie de el Istoria. Că Prezentul n-are nevoie de el, știu sigur.