România, intervenție de urgență în sprijinul Ucrainei. Decizie fără precedent. FOTO

România, intervenție de urgență în sprijinul Ucrainei. Decizie fără precedent. FOTO Sursa foto: EPA/SERGEY DOLZHENKO

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința de astăzi, Hotărârea numărul 8  din 21.02.2022 privind acordarea de asistență internațională, cu titlu gratuit, Ucrainei.

Având în vedere solicitarea autorităților din Ucraina, transmisă prin Mecanismul European de Protecție Civilă și prin Centrul Euro-Atlantic de Coordonare şi Răspuns la Dezastre, pentru acordarea de asistență internațională în contextul riscului de situații de urgență de proporții mari din cauze variate luând în considerare propunerea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, vicepreședinte al Comitetului Național pentru Situații de Urgență, în sensul acordării asistenței internaționale Ucrainei, s-a decis ca România să trimită medicamente şi alte produse prevăzute în anexă. Toate acestea vor fi transportate cu vehicule ale IGSU.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat:

Art. 1 – (1) Se aprobă acordarea asistenței internaționale, cu titlu gratuit, pentru Ucraina, constând în cantitățile de produse medicale prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.

(2) Transportul cantităților de produse prevăzute la alin. (1) se asigură de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pe cale rutieră, cu mijloace auto din dotare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Art. 2 – Fondurile necesare executării misiunii de asistență internațională se alocă din bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile competente.

Art. 3 – (1) Prezenta hotărâre se comunică structurilor competente din Ministerul Afacerilor Interne, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

(2) Ministerul Afacerilor Externe sprijină, prin reprezentanțele diplomatice ale României în Ucraina, procesul de finalizare a documentației aferente realizării asistenței internaționale oferite de către România.

Sursa: facebook.com/igsu.situatiideurgenta

Mașină IGSU încărcate cu ajutoare.

Ajutorul umanitar a fost solicitat de autoritățile de la Kiev

Potrivit comunicatului publicat pe site-ul oficial al  Guvernului, ajutorul umanitar se face prin Mecanismul European de Protecție Civilă și prin Centrul Euro-Atlantic de Coordonare și Răspuns la Dezastre. Potrivit IGSU, ajutorul constă în medicamente și soluții dezinfectante.

„Fondurile necesare asistenței se alocă din bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile competente”, mai arată sursa menționată. Transportul produselor va fi asigurat de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pe cale rutieră, cu mijloace auto din dotare.

Produsele medicale au fost oferite cu titlu gratuit de SC ANTIBIOTICE SA Iaşi şi SC TERAPIA SA Cluj, conform anexei la Hotărârea CNS, se arată în hotărârea de Guvern nr. 8 din 21.02.2022 privind acordarea de asistență internațională, cu titlu gratuit, Ucrainei.