România, în topul creșterii șomajului. Datele Eurostat sunt înfricoșătoare!
- Ovidiu Drugă
- 4 mai 2020, 12:09
Pandemia și măsurile luate pentru a împiedica răspândirea virusului SARS-Cov-2 au lovit cumplit Uniunea Europeană, în primul rând prin creșterea ratei șomajului. Datele pe care le-a dat publicității Oficiul comunitar de Statistică, Eurostat, arată că, în comparație cu anul trecut, cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Lituania, Luxemburg și România. Informații are publicația La Nueva España!
“Spania a înregistrat, împreună cu Cipru, cea mai mare creștere a ratei șomajului din întreaga Uniune Europeană în luna martie, comparativ cu luna februarie, adică o creștere cu 0,9%, de la 13,6% la 14,5%, după cum a raportat joi Oficiul comunitar de Statistică, Eurostat.
Martie a fost luna în care cele mai multe dintre statele membre au început să introducă măsuri de izolare pentru combaterea pandemiei de coronavirus, a amintit Eurostat.
În orice caz, dacă se face comparația de la an la an, șomajul în Spania a crescut doar cu 0,3%, de la 14,2% în martie 2019, la 14,5% în a treia lună a acestui an.
Astfel, în termeni inter-anuali, cele mai mari creșteri ale șomajului în țările pentru care Eurostat a raportat date s-au înregistrat în Lituania (1,1 puncte procentuale), Luxemburg și România (0,9%), Letonia și Suedia (0,5%) și Irlanda (0,4%). Spania a înregistrat aceeași creștere inter-anuală ca Germania, unde șomajul a crescut, de asemenea, cu 0,3% între martie 2019 și martie 2020.
În raportarea pe luni, Spania și Cipru au înregistrat cele mai mari creșteri ale ratei șomajului în luna martie față de februarie, cu creșteri de 0,9%, urmate de Luxemburg (0,8%), România (0,7%), Croația și Irlanda (0,6%).
Totuși, Eurostat a explicat că datele publicate joi se bazează pe criteriile urmate de Organizația Internațională a Muncii, conform cărora un șomer este o persoană fără un loc de muncă, în căutare activă a unui loc de muncă în ultimele patru săptămâni și care poate începe să lucreze în următoarele două săptămâni.