Româncă închisă pe nedrept, eliberată după 13 luni. A născut în închisoarea din Marea Britanie!

Româncă închisă pe nedrept, eliberată după 13 luni. A născut în închisoarea din Marea Britanie!

Petruța-Cristina Boșoancă a fost ținută în închisoare mai bine de un an pentru că anchetatorii din Marea Britanie nu au fost în stare să vadă că tânăra care o acuzase mințea cu nerușinare. „Nimeni nu îmi va da înapoi 13 luni din viață”, a spus Boșoancă, la BBC. Femeia a născut un băiețel după gratii.

Petruța-Cristina Boșoancă, în vârstă de 25 de ani, a fost arestată în decembrie 2016 și eliberată lunea trecută, pe 29 ianuarie 2018, din închisoarea de la Bronzefield. A stat 13 luni în închisoare, perioadă în care a dat naştere unui băiețel, botezat Cristian. A fost în cele din urmă eliberată, după ce la insistențele avocaților anchetatorii britanici au catadicsit să ia în calcul dovezile pe care Boșoancă le indica, cu disperare, de la început, noteză BBC News.

Femeia era acuzată, împreună cu alte două persoane, Adrian Iordan și Anișoara Lăutaru, de trafic de carne vie şi prostituţie, culmea „denunțătorul” fiind tot o româncă, în vârstă de 19 ani. Ea îi acuza pe cei trei că ar fi adus-o din România în Anglia ca să se prostitueze. Reclamanta a declarat că ar fi fost forțată să întrețineră relații sexuale contra cost, violată și că ar fi rămas însărcinată.

Doar că, la examinarea încrucișată, în a 17-a zi de proces, s-a dovedit că reclamanta mințea. Fata de 19 ani era deja însărcinată în momentul sosirii în Marea Britanie, în 2016, fiind examinată de doctori la trei zile după arestarea lui Boşoancă, ceea ce înseamnă că anchetatorii aveau informația încă de la început.

Judecătorul Perrins, de la Tribunalul Wood Green Crown din Londra, a notat, în decizia de a stopa procesul, și faptul că avocaţii apărării a cerut informaţii medicale despre sarcina reclamantei încă din august 2017, însă răspunsul autorităților a fost, în mod repetat, că astfel de dovezi nu ar exista.

Faptul că anchetatorii nu au dezvăluit rapoartele medicale este „una dintre cele mai grave erori identificate în acest caz şi sunt necesare explicaţii suplimentare”, a afirmat judecătorul, potrivit BBC.

Mai mult, apărătorii ceruseră în repetate rânduri ca polițiștii și procurorii să cerceteze mesajele scrise de reclamantă pe paginile de socializare. Abia la finalul anului trecut, în a doua zi a procesului, aceștia adăugat la dosar acele mesaje - 65.000 de linii de mesaje text. În ele, reclamanta se lăuda prietenilor că e însărcinată și vorbea despre identitatea tatălui copilului, înainte să ajungă în Marea Britanie.

Petruța-Cristina Boșoancă și-a susținut tot timpul nevinovăția. „Ştiam asta, la început am cerut telefonul, am cerut pozele, înregistrările de la camerele de supraveghere, am cerut toate lucrurile, dar nu le-a păsat".

Potrivit BBC, anchetatorii aveau informațiile relevante din social media încă din ianuarie 2017, dar nu le-au dezvăluit decât în decembrie! Avocații apărării, care au studiat probele din dosar, spun că dacă cineva muncea 4 zile cum trebui, totul se clarifica.

 „De ce nu au descoperit totul mai devreme? Am tot sperat să vadă adevărul (...) Toți sunt incompetenți (...) M-au ținut departe de familia mea, de fiul meu”, a mai spus ea, în interviul dat BBC News.

Petruţa-Cristina Boşoancă a spus că a i-a fost foarte greu să nască singură, în închisoare, acum cinci luni.

„Nu era nimeni cu mine. În lunile în care trebuia să fiu fericită, eram fericită, dar şi nefericită, în acelaşi timp”, a spus femeia, cu lacrimi în ochi.