Ecologia e la moda sau, mai degraba, discursul ecologist.

Este un instrument de presiune politica foarte eficient, o cauza vaga ce agita umori si intuneca ratiunea. In numele protectiei copaceilor si veveritelor s-a dezvoltat o noua corectitudine politica, o noua intoleranta, care nu are nicio legatura cu masurile de protectie efectiva si eficienta a florei si faunei, masuri care de altfel lipsesc cu desavarsire.

Atata vreme cat sanctiunile prevazute de lege pentru poluatori sunt rizibile, ca si numarul celor chemati sa le aplice, nu putem vorbi de o politica consistenta de protectie a mediului inconjurator si nici de o strategie de dezvoltare care sa protejeze natura fara a bloca progresul economic sau invers - adica sa incurajeze dezvoltarea economica fara a distruge natura.

Suntem in schimb invitati de simpaticul si probabil sincerul ministru al mediului sa circulam cu bicicleta prin oras, adica sa ne umplem plamanii cu toate noxele acumulate in aerul Capitalei, fara ca vreunul dintre noi sa se gandeasca la faptul ca una dintre putinele masuri care ar fi dus la reducerea poluarii aerului, si anume interzicerea autovehiculelor care nu corespund normelor europene, nu a fost luata din motive politice: posesorii de rable poluante, atat persoanele fizice, cat si cele juridice,  reprezinta un numar prea mare de alegatori pentru a putea fi deranjati.

Ipocrizia omoara ecologia, dar nimeni nu se sinchiseste, ci, dimpotriva, toata lumea cade in capcanele politicienilor versati. Astfel, un loc pentru plimbat cainii si o fosta ascunzatoare de securisti din cartierul Primaverii - am numit gradina Bordei - a devenit peste noapte parc si cauza nationala, aparat chiar de primarul sectorului 1 - acelasi care acordase autorizatii de constructie in acel spatiu.

De altfel, balonul de sapun care a fost campania „salvati parcul Bordei” s-a cam dezumflat sub arsita caniculei. A reaparut in schimb tema de sezon a defrisarilor ilegale, vinovate de efectele dezastruoase ale viiturilor. Veti fi observat ca aceasta tema este reluata de oficialitati ori de cate ori navalesc apele, pentru a fi abandonata imediat ce acestea reintra in matca.

Acum canta dupa partitura padurilor ministrul Attila Korodi, anul trecut canta ministrul Gheorghe Flutur. Intre timp insa, nu s-a facut nimic pentru oprirea dezastrului, de unde se vede ca este mai simplu sa te sui pe bicicleta decat sa protejezi efectiv padurile. Cand ii intrebi de masuri concrete, oficialii incep sa se planga de legislatia incompleta si incoerenta, pe care au votat-o parlamentarii propriilor lor partide.

Niciunul insa, nu ataca frontal adevarata cauza a dezastrului, si anume incapacitatea autoritatilor de a impune legea la nivel local. Statul, cel caruia ii revine in primul rand responsabilitatea apararii mediului, este slab si subminat de anarhia si faradelegea din teritoriu, iar interesele economice legate de defrisari mult mai motivante decat interesul national.

Specularea problemelor ecologice in scopuri politice nu este desigur o inventie romaneasca, ci doar o practica occidentala adaptata la contextul autohton. Politicienii europeni, dar mai ales cei americani au invatat ca „lupta impotriva incalzirii globale” este un slogan foarte comod, in numele caruia se pot organiza evenimente de amploare - de genul concertului Live Earth - care asigura vizibilitate, poate chiar si posibilitatea de a mai spala niste banuti si a deturna niste fonduri, fara a rezolva ceva.

Nu mai vorbim despre fundamentul stiintific al celebrei incalziri globale, pe care nimeni nu pare sa-l chestioneze, desi dovezile privind o relatie directa cauza-efect intre activitatea umana si „incalzirea globala” nu constituie inca o teorie recunoscuta de toata lumea si verificata experimental.

Atata vreme cat aceasta demonstratie nu se face, incalzirea globala va oferi doar teme de discursuri politice fara substanta si fara consecinte, un teren fertil pentru diversiuni si pentru afirmarea politicienilor ipocriti sau lipsiti de mesaj. Cu o asemenea mina de aur pentru demagogi, adevaratele masuri care ar proteja padurile, spatiile verzi, cursurile de apa, vietuitoarele si fiintele umane mai au mult de asteptat. Poate chiar prea mult.