Desigur, e vorba despre o opțiune profundă și despre valori. În general, actele normative exprimă opțiunea profundă a celor ce conduc. Spun că OUG 49/2014 este o ordonanță de spirit comunist pentru că este o ordonanță care ucide elita, care egalizează brutal și care impune mediocritatea ca normă. Să organizezi bacalaureatul de cîte ori trebuie ca să îl ia cît mai mulți, arată că înțelegi acest examen nu ca pe o selecție, nu ca pe un moment al adevărului în care elevul în primul rînd află de ce e în stare și de ce nu, ci ca pe un prag peste care trebuie să treacă cît mai mulți și e nevoie de sprijin, de ajutor pentru asta. Este o minciună că tinerii care nu reușesc la bacalaureat nu au nici o șansă în viață. Șansa stă exact în capacitatea lor profesională pe care o descoperă căzînd la acest examen. Așa află că nu calea studiilor universitare este pentru ei, ci alta. Cea a meseriilor, de pildă. Sau cea a micului antreprenoriat ori a negustoriei.  Ei pot să-și facă un drum în viață învățînd de foarte tineri (iată, la 18 ani) o meserie oarecare, în funcție de ce li se potrivește. Să faci din cineva incapabil să ia bacalaureatul un fel de  cvasistudent, apoi să forțezi sistemul la maximul pînă cînd i se dă, într-un tîrziu, bacalaureatul și să-l faci student, ca apoi să-l faci inginer este, înainte de orice, o crimă împotriva destinului său și apoi împotriva sistemului de educație. Ce vreau să spun este că organizarea repetată, la discreția ministrului (va fi în funcție de anii electorali, desigur) a bacalaureatului este o iluzie otrăvitoare vîndută tinerilor și familiilor lor. Să pui universitățile să organizeze  școli post-liceale, ”colegii”, nu e deloc  o idee bună (exemplul american nu are absolut nici o legătură cu specificul instituțional al educației dîmbovițene), iar să pui universitățile să facă meditații cu cei care au picat bacul pentru a-i ajuta să îl ia data viitoare este, de-a dreptul, irațional. Cum să pregătească universitățile elevii pentru un examen de liceu?  Atenție: nici măcar pe toți, ci doar pe cei care au picat. Să repolitizezi masiv conducerea universităților (s-a eliminat incompatibilitatea dintre funcțiile politice și cele de rector), să  prelungești numărul mandatelor de rector la infinit (se zice ”nu mai mult de două întregi” –  șmecherie tipic pesedistă, rectorul stăpîn pe moșie își dă demisia cu o lună înainte de termen și candidează din nou), să reintroduci doctoratul la ”fără frecvență” (asta cu doctoranzii care muncesc este iarăși o dovadă de înțelegere comunistă a universității și a menirii ei – doctoratul este un ciclu de studii, nu de ”muncă”, trebuie să studiezi în primul rînd, mai precis, munca la un doctorat este chiar studiul; doctoratul nu poate fi ceva ce se face în timpul liber, cînd scapi de la muncă; doar lui V.V.Ponta sub mîna lui A. Năstase i-a reușit și am văzut ce a ieșit), să pui semnul egalității între pregătirea universitară și pregătirea post-liceală a unui profesor, să dai liber la afaceri pentru universitățile private și altele asemea, înseamnă că ai optat pentru un învățămînt zdrobit, fără exigență și fără viitor, un învățămînt în care toți sînt la fel, indiferent de aptitudini și merite. Chiar nu își dau seama diriguitorii noștri politici că asta este calea spre nenorocirea multor vieți? Cum să dai iluzia cuiva care evident nu e în stare să facă o facultate că e bun să o facă? Cum poți să dai iluzia cuiva că e bun să fie avocat cînd calitățile lui sînt, să zicem, de bun instalator? Cîtă frustrare se poate strînge într-un biet om care, împins de la spate de sistem, mai cu bacul a cincea oară, mai cu un colegiu, mai cu o universitate privată de Cocîrlați a ajuns să termine Dreptul și nu are absolut nici o șansă să găsească pe piața reală a muncii un job de acest profil? Ajunge ospătar sau vînzător într-un  butic și înjură țara că e nedreaptă: el a terminat Dreptul și n-are loc de muncă! Cum de liderii politici ai educației noastre nu văd că acest fenomen este, deja, unul de masă?

  Instinctul anti-universitar al actualei puteri se poate explica fie psihanalitic (cazul doctoratului fraudat al premierului), fie politic (voturile celor care vor diploma fără prea multe întrebări și complicații, indiferent cum, sînt mult mai multe decît voturile intelectualității care privește universitatea cu venerație), fie genetic (fiind urmașii partidului comunist, au încă în ei dorința caloriferistului leneș și bețiv de a dovedi intelectualului că nu e mare lucru să fii profesor universitar). Dar nu explicațiile de acest gen sînt, acum, utile. Acum, e important ca, în termenii acestei Ordonanțe care trebuie respectată, universitățile să fie suficient de tari și să nu se lase invadate de spiritul ei. Încă multe dintre prevederile ei sînt supletive (”universitățile pot…”). Sper  ca universitățile să decidă că nu vor să poată, preferînd  prestigiul și integritatea academică. Primele semne sînt încurajatoare. Dar rezistența universităților va fi, fatalmente, limitată. Cu rectori politici (se va întîmpla de la următoarele alegeri, sînt sigur – calea e redeschisă) și cu finanțarea din ce în ce mai orientată spre forme ”populare” de învățămînt, universitățile care vor ține la ștaif vor ajunge în genunchi. Cînd se va ajunge să poți lua mai mulți bani făcînd ”colegiu” post-liceal decît facultate și meditații pentru cei care pică la bac decît  programe ”postdoc”,  universitatea va deveni o extensie a învățămîntului general-obligatoriu. Prețul pe care națiunea îl va plăti va fi enorm. Dar nimănui nu-i pasă. E mai important să ne certăm pe primarii-curve decît să facem zid împotriva vulgarizării învățămîntului superior.

 

 

Nota redacţiei: Întrucât apropierea campaniei electorale a transformat secţiunea de comentarii într-o platformă de propagandă politică, forumul va fi blocat până după alegerile prezidenţiale. Cei care doresc să îi transmită mesaje lui Sever Voinescu o pot face la adresa [email protected]. Vă mulţumim pentru înţelegere.