Revolutie in transplantul din Romania

Revolutie in transplantul din Romania

Medicii timisoreni au gasit o substanta care sporeste calitatea organelor transplantate.

Pacientii care au nevoie de un transplant de organe ar putea face aceasta interventie in mai multa siguranta, chiar de anul viitor.

Medicii de la Spitalul Judetean din Timisoara au gasit o substanta care sporeste calitatea organelor transplantate si scade riscul ca organismul sa le respinga. Substanta este folosita in anestezii si poate prelungi atat viata organelor transplantate, cat si pe cea a pacientilor.

Pentru aceasta descoperire, care ar putea revolutiona procedeul prelevarii organelor de la donatori, medicii timisoreni vor primi 3,362 milioane de euro, printr-un program care urmareste dezvoltarea cercetarii in Romania.

Potrivit doctorului Dorel Sandesc, directorul medical al spitalului, rolul pozitiv al anestezicelor administrate donatorilor de organe inaintea prelevarii acestora este cercetat pentru prima data in lume, ceea ce si explica finantarea de milioane de euro pe care au primit-o specialistii. Programul se va derula pe o perioada de doi ani si va fi sprijinit din fonduri europene.

Substanta se administreaza inaintea prelevarii organelor Desi, teoretic, un pacient in moarte clinica poate salva patru vieti, medicii care efectueaza transplanturi sunt permanent pusi in situatuia de a lucra contra cronometru.

„Odata „decuplate” dintr-un organism, organele prelevate isi pierd calitatile. Acest anestezic special poate fi administrat inaintea prelevarii organelor”, spune doctorul Dorel Sandesc, seful Clinicii de anestezie si terapie intensiva de la Spitalul Clinic de Urgenta Timisoara.

Anestezicele au si efecte pozitive

Desi in lumea medicala se considera ca anestezicele au multe efecte negative, ideea de la care au pornit doctorii timisoreni este ca substantele acestea aduc si beneficii. „Pana acum nimeni nu a studiat impactul pozitiv al acestor substante asupra organelor de prelevat.

Daca vom dovedi ca, printr-un protocol anestezic, se reduc efectele ischemiei (n.r. - intreruperea circulatiei sangvine intr-un organ) vom fi in postura de a revolutiona procedeul prelevarii organelor de la donatori”, a precizat seful Clinicii de anestezie si terapie intensiva de la Spitalul Clinic de Urgenta Timisoara.

Odata administrate unui donator aflat in moarte clinica inaintea prelevarii, aceste substante ar putea creste calitatea organelor si le-ar putea ajuta sa se pastreze pentru o perioada mai lunga.

Finantare

Proiectul a primit fonduri europene

Pentru aceasta cercetare si pentru inca una, care experimenteaza pe animale (porci, soareci, sobolani) efectele cardioprotective ale anestezicelor (n.r. - in mod curent se considera ca anestezia atrage o serie de efecte negative), cei de la ATI primesc 3,362 milioane de euro din fonduri europene, in baza unui program de dezvoltare a infrastructurii in vederea stimularii activitatii de cercetare.

Programul e derulat de Autoritatea Nationala de Cercetare Stiintifica (ANCS), prin intermediul Ministerului Educatiei si Cercetarii. Institutia a organizat un concurs de proiecte in vederea finantarii, iar doua dintre cele declarate castigatoare sunt de la spitalul judetean.

Este vorba de proiectul celor de la ATI, denumit „Impact” si de inca unul, al Sectiei de chirurgie vasculara, denumit „Cert”. Acesta din urma beneficiaza de o finantare de peste  1 milion de euro si se va concretiza prin infiintarea unui centru de terapii, in incinta spitalului judetean. Centrul va reuni departamentele de imunologie, cercetare experimentala si chirurgie clinica, care se aflau pana acum in locuri diferite.

Ne puteți urmări și pe Google News