REVOLTA biologilor. Nemulțumirea a atins COTE MAXIME. MAJORĂRILE salariale„uitate” de autorități. „Suntem biologi, nu BIO-MI-LOGI”

REVOLTA biologilor. Nemulțumirea a atins COTE MAXIME. MAJORĂRILE salariale„uitate” de autorități. „Suntem biologi, nu BIO-MI-LOGI”

Zeci de biologi, chimişti şi biochimişti din sistemul sanitar şi învăţământul medical superior protestează, sâmbătă, în faţa sediului Guvernului, împotriva Legii-cadru 153/2017 de salarizare a personalului plătit din fonduri publice şi pentru reglementarea profesiei.

Participanţii la protest poartă pancate cu texte precum: „Suntem biologi, nu bio-mi-logi"; „Noi dăm rezultate, nu vorbe deşarte; „Biologii, biochimiştii şi chimiştii - 3,75 - coeficient de salarizare".

Sursa FOTO: Agerpres

 

„Suntem nemulţumiţi de Legea-cadru de salarizare. Pe lângă faptul că se aplică etapizat la noi, adică nu intrăm în grila din anul 2020, cum intră medicii şi asistenţii, şi astfel biologii, biochimiştii din sistemul sanitar, care aveau un salariu aproximativ cu mediul specialist - undeva la 3.600, un medic avea undeva la 5.000 de lei, înainte de aplicarea acestei legi - ajungem să câştigăm mai puţin decât asistenţii medicali. Foarte mulţi oameni pe care îi vedeţi aici au studii doctorale. Într-un fel suntem foarte frustraţi, pentru că s-a creat o dezbinare în laboratoare din cauza acestei diferenţe enorme de salarizare între categoriile profesionale", a declarat dr. biolog Relu Cocoş, pentru agerpres.

El a adăugat că protestul a fost determinat de „lipsa unor reacţii” la acţiunile pe care aceste categorii de salariaţi le-au făcut în ultima lună.

 

„Am depus un memoriu semnat de 625 de biologi, biochimişti, chimişti din sistemul sanitar public, la ora actuală avem aproape 900 de semnături, acesta a fost urmat de o grevă spontană în 20 de spitale din ţară şi am apelat la această ultimă acţiune. Am depus la Primărie, luni, o solicitare pentru protest, ne-a fost acceptată. Ne-am strâns fără sindicate, pentru că atunci când s-a discutat legea salarizării, acum un an de zile, sindicatele nu au spus nimic despre biologi, biochimişti, au vorbit doar despre medici şi de despre asistenţi şi nouă nu ni s-a dat nimic. Vă dau un exemplu: sunt oameni care lucrează în laboratoare şi până în anul 2020 or să mai câştige 500 de lei, bani care peste câţiva ani vor reprezenta zero din cauza factorilor economici, pe când la medici li s-a triplat salariul. Ajunge un medic să câştige 12.000 - 16.000 de lei în anatomopatologie şi noi rămânem doar la 4.000 de lei", a susţinut Cocoş.

El a precizat că aşteaptă o discuţie cu ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

„Scopul este ca doamna ministru al Sănătăţii, care până acum nici nu ne rostea numele la televizor, eram invizibili, văd că de vreo două săptămâni ne rosteşte numele, dar spune că noi avem salarii mari, dar am vrea să stăm şi noi de vorbă cu dânsa, să vedem de ce avem acele salarii foarte mari", a spus biologul.

Protestul se desfăşoară în mod paşnic.

Ne puteți urmări și pe Google News