Revenire de senzație la Dinamo. Un fotbalist legendar a fost chemat în staff-ul echipei din Ștefan cel Mare

Revenire de senzație la Dinamo. Un fotbalist legendar a fost chemat în staff-ul echipei din Ștefan cel Mare sursa: arhivă EVZ

Mircea Rednic a cerut ca o fostă glorie a clubului Dinamo să facă parte din staff-ul său, iar cel care a fost încântat de idee este Florin Răducioiu.

Un fost mare internațional român revine la echipa de la care a plecat în fotbalul mare. Este vorba despre Florin Răducioiu, cel care a decis să se alăture staff-ului condus de antrenorul Mircea Rednic. Anunțul a fost făcut chiar de tehnician, astăzi. Înainte de-a ajunge la Răducioiu, conducătorii din Ștefan cel Mare au negociat cu Marius Niculae și cu Ionel Dănciulescu. Ambii au refuzat să revină în „Groapă”.

Florin Răducioiu va fi manager sau director sportiv

„Am vorbit cu Răducioiu, în momentul ăsta eu îl doresc pe Răducioiu la echipă. M-am întâlnit cu el, rămâne ca domnul Mureșan să discute săptămâna asta. Am vorbit și cu Dănciulescu înainte, i-am înțeles situația, are și el dreptate. Cel cu care am discutat și a acceptat să vină la Dinamo este Răducioiu. Vine director sportiv, manager, ce vrea el”, a anunțat Mircea Rednic.

Florin Răducioiu (51 de ani) a jucat pentru Dinamo în perioada 1985 - 1990 și 2000 - 2001.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iuliu Mureșan, președintele echipei Dinamo, a anunțat că Michel Espinosa, mijlocaș central, va semna cu „roș-albii”, iar în zilele următoare sunt șanse mari ca și atacanții Ismail Issa și Tomas Vestenicky să ajungă la un acord.

Dinamo transferă urgent jucători doriți de Mircea Rednic

„Azi semnăm cu un mijlocaș, de 1,90m, care cu siguranță ne va ajuta. Este vorba despre Espinosa. Mircea Rednic este mulțumit de el. Azi vom parafa contractul.

Mai avem un vârf în probă, asupra căruia ne vom decide până duminică. Dar, va mai veni un atacant pentru că suferim la acest capitol. Ne trebuie un atacant care să dea goluri, ceea ce până acum nu am avut. Toți sunt jucători pe care-i știe și Mircea, și-a dat girul asupra lor”, a afirmat Iuliu Mureșan.

Pe de altă parte, Dinamo ar putea să primească interzis la transferuri, din cauza unui litigiu financiar pe care îl are cu fostul fotbalist ISM Lopez. Spaniolul solicită toți banii, pe toată durata contractului, adică 350.000 de euro. Dinamo a pierdut la FIFA, a câștigat, apoi, la TAS, iar procesul se va judeca, din nou, la TAS.