Revelion 2021, superstiții și obiceiuri! Toate vedetele noastre le respectă cu sfințenie

Revelion 2021, superstiții și obiceiuri! Toate vedetele noastre le respectă cu sfințenie Sursa: Arhiva EVZ

Revelionul vine la pachet cu o serie de superstiții. Vedetele din România au mărturisit ce tradiții respectă cu sfințenie pe 31 decembrie. Află la ce sunt atenți artiștii în noaptea dintre ani!

Tradițiile și superstițiile de Revelion sunt respectate de oamenii din toată lumea. Vedetele nu uită de aceste obiceiuri, ba chiar sunt convinse că aduc multe bucurii în noul an. O tradiție foarte cunoscută în lumea artiștilor este buzunarul plin. Aceștia au mărturisit că aduce ghinion să ai portofelul gol pe 31 decembrie.

”În noaptea de Revelion am grijă să am bani în buzunare, cât mai mulți. Iar Anul Nou trebuie să mă prindă pe scenă, să am parte de cât mai multe cântări. Așa se va întâmpla și la acest Revelion, voi cânta la intrarea în 2022 și voi avea bani la mine”, a spus Constantin Enceanu.

Solistul nu este singurul artist care respectă această tradiție. Armin Nicoară a povestit că portofelul plin de Revelion aduce bogăție în noul an.

”Îmi îndes în fiecare buzunar cât mai mulți bani. De obicei, Anul Nou mă prindea pe scenă, cântând, așa că nu era vreo problemă să am bani mulți la mine. Eu cred că așa cum te prinde noaptea de Revelion, așa va fi tot anul”, a spus artistul.

”Banii îi țin în mână, chiar la 12 noaptea, de Revelion. Să mă prindă Anul Nou cu bani ca să am tot anul care vine”, a dezvăluit Andreea Prisăcariu.

Ce superstiții au vedetele?

Vedetele au mărturisit că pe lângă tradiția cu banii, aceștia respectă și alte obiceiuri care aduc iubire și noroc în noul an. Lenjeria roșie joacă un rol important.

”Am grijă ca întodeauna să am lenjerie roșie. O iau pe dos, să îmi aducă și mai mult noroc”, a spus Armin Nicoară, ”Regele Saxofonului” din Banat.

”De Revelion am grijă să port o lenjerie roșie. Întotdeauna nouă, ca să îmi aducă noroc”, explică Mara Bănică .

O altă vedetă care ține cont de o serie de obiceiuri este Bianca Drăgușanu.

”Înainte de Anul nou, timp de o săptămână, nu cos deloc, chiar dacă mi-e greu să fac asta. Nu îmi leg norocul… În noaptea de Revelion mănând 12 boabe de strugure, îmi pun câte o dorință pentru fiecare. De obicei, în prima zi a anului, cel care îmi calcă pragul primul ar trebui să fie un bărbat, dar anul acesta nu știu dacă se va putea îndeplini și asta”, a spus Bianca Drăgușanu.

Alexandra Ungureanu a declarat că cea mai importantă tradiție pentru ea este să prindă ora 12:00 pe scenă. Artista a mărturisit că acest obicei îi va aduce multe concerte în 2022.

”Anul nou trebuie să mă prindă pe scenă, cu un vibe bun. Așa trebuie să intru în Noul An, ca să am cât mai multe concerte. Anul acesta, de Revelion, voi fi pe scenă, la Iași, așa că voi intra în 2022 cântând, așa cum îmi doream. Normal, este important să ai o energie cât mai bună, să fii optimist, să te prindă Anul Nou zâmbind, ca să fii fericit tot anul”, a spus, pentru FANATIK, Alexandra Ungureanu.