Reușita Aliaților în Al Doilea Război Mondial
- Florian Olteanu
- 2 octombrie 2023, 22:20
Reușita Aliaților în Al Doilea Război Mondial. Care au fost cele mai importante atuuri ale Aliaților care au înclinat balanța în favoarea lor.
Reușita Aliaților în Al Doilea Război Mondial. Care au fost cele mai importante atuuri ale Aliaților care au înclinat balanța în favoarea lor.
Al Doilea Război Mondial a avut multe situații limită dar de la început putem spune că Aliații au avut șansa de partea lor. Evident, din 1941, la capătul a ceea ce s-a numit „războiul ciudat din 1939-1941”.
Al Doilea Război Mondial - spionajul
Deși Germania a avut un spionaj redutabil, Amiralul Canaris afirma în însemnările sale, apărute după lichidarea lui de către SS, la Flossenbrug cu câteva zile înainte ca Aliații să ajungă la acel lagăr, că Germania a avut prea multe servicii de spionaj și acestea se încurcau reciproc și se ignorau. Despre Debarcarea din Normandia se știa, informația fusese ignorată. Ambasadorul britanic de la Ankara fusese spionat de nemți prin valetul lui indian.
În plus, chiar și Otto Skorzenny ocolise Rusia în misiunile sale de commando. Dora, Lucky oferiseră date esențiale despre Germania și operațiunile sale, ceea ce a dus la pierderea avantajului pe front. Operațiunile contra naziștilor și jaonezilor puse la cale de spionajul aliat, sabotajele mișcărilor naționale de rezistență și partizani au măcinat forțele germane în zonele de ocupație, făcând imposibilă relocarea de forțe pe Frontul de Est de exemplu.
Al Doilea Război Mondial -radarul
Radarul a fost o invenție a britanicilor care a anticipat bombardamentele Bătăliei Angliei. Stațiile radar nu au putut fi bombardate de bombardierele în picaj. Era, cum se zice ca și cum dădeai cu boabe de mazăre pe gămălia unui ac. Bombardierele germane grele nu făceau față avioanelor de vânătoare Spitfire, mult mai ușoare britanice.
Nemții au fos bătuți de simțul lor pentru avioane, nave grele. Uneori uriașii sunt învinși de pitici, ca în cazul lui Goliat bătut de David.
Al Doilea Război Mondial - incapacitatea de a lovi aliații în miezul lor
SUA și Rusia au avut producția de război neafectată. Chiar și Marea Britanie nu a putut fi lovită decisiv. Germania nu a reușit să găsească aliați în Mexic care să atace SUA, cum se dorise în Primul Război Mondial. Așa, URSS a fost ajutată pe la Vladivostok, britanicii aveau colonii, iar Axa s-a lansat în multe fronturi unde Germania trebuia să ajute Italia mai ales.
În plus, crimele în masă au îngrozit statele indecise. Japonia nu a atacat niciodată URSS, ceea ce a pus Germania și mai mult în criză.
Aliații au avut șansa resurselor
Actul de la 23 august 1944, precedat de masivele bombardamente asupra Văii Prahovei au făcut ca petrolul, esențial pentru Germania să lipsească. Marea contraofensivă din Ardeni, perfect comandată de genialul feldmareșal Gerd von Runstedt a fost oprită din cauza lipsei carburanților.