Editura Evenimentul si Capital

Drama filmului românesc. Rețeta prin care comuniștii au distrus cinematograful și l-au transformat în propagandă pentru mase

Clasa muncitoare era îndemnată să meargă la filme cu un „înalt nivel ideologic artistic”
Autor: | | 1 Comentarii | 503 Vizualizari

Comunismul, ca orice altă ideologie totalitară, şi-a motivat acţiunile represive, schimbările unilaterale şi metodele „revoluţionare” prin necesitatea de a distruge vechea lume, un spaţiu pângărit de nedreptate crasă, laxitate morală şi exploatare nemiloasă.

În logica luptei de clasă, duşmanul dezvoltă o agresivitate sporită atunci când se simte ameninţat, intervenţia brutală a regimului fiind astfel legitimată. Evident că inamicul nu era înfrânt niciodată definitiv. Acesta putea fi oriunde şi nicăieri. Ubicuitatea genera controlul asupra societăţii, orice fractură ipotetică putând fi o şansă pentru oponenţii Partidului. Desigur, controlul nu era absolut – din fericire, creaţia lui Orwell rămâne parte a universului distopic – dar iluzia controlului absolut era prezentă în mentalităţile curente.

Controlul informaţiei scrise şi vizuale era esenţial

Una dintre cele mai importante ramuri pe care Partidul Comunist Român a dorit să o subordoneze a fost cea a filmului. În acest sens, cuvintele lui Vladimir Lenin sunt concludente – „Cinematograful va aduce mai multe daune decât folos atât timp cât el se găseşte în mâna speculanţilor meschini. Dar când masele vor stăpâni cinematograful şi când el va intra în mâinile adevăraţilor făuritori ai culturii socialiste, atunci el va deveni unul dintre puternicele mijloace de luminare a maselor.”1 Importanţa cinematografiei este subliniată şi în convenţia de armistiţiu, la articolul 16 stipulându-se, printre altele, că „tipărirea şi răspândirea în România a publicaţiilor periodice şi neperiodice, prezentarea spectacolelor de teatru şi a filmelor (...) vor fi efectuate în acord cu Înaltul Comandament Aliat ( Sovietic ).” Aşadar, controlul informaţiei scrise şi vizuale era esenţial. Astfel că, încă din primele luni după 23 august 1944, se vorbeşte în presa comunistă despre noul cinematograf şi principalele coordonate pe care trebuie să le urmeze pentru a fi cu adevărat un „bun al poporului.”

Obiectivele tovarășilor

Principiul director, cel care constituia baza teoretică, era determinarea concepţiei ideologice. Celelalte elemente erau secundare şi în perfectă dependenţă. Specialiştilor în domeniu li se cere, „într- un anumit moment istoric”, să îndeplinească „o anumită sarcină sau funcţie politică, educativă, culturală. Această misiune îi revine astăzi (...) cinematografiei româneşti.” 2 La începutul anului 1945 încă bântuia „spiritul retograd” şi „anchilozarea profesională”, dar lucrurile aveau să se schimbe în următorii ani, promovarea „noilor valori ideologice” fiind un obiectiv de importanţă maximă. Indicaţii asemănătoare dădea şi Iosif Chişinevschi la şedinţele responsabililor cu propaganda, atrăgând atenţia asupra faptului că tovarăşii „care lucrează la filme trebuie să înceapă să se gândească asupra obiectelor care ar trebui filmate, să fie filme din viaţa românească, filme optimiste, ca să putem transforma această ramură într-o pârghie serioasă de propagandă pentru mase.”3

Sovromfilm și expertiza consilierilor sovietici

Pe lângă filmele din viaţa locală, cele sovietice reprezentau, de asemenea, o componentă semnificativă a propagandei prin film. În anul 1946 s-a decis înfiinţarea societăţii mixte româno-sovietice Sovromfilm. Scopul acestei societăţi era difuzarea cât mai largă a filmului sovietic pe teritoriul României. Evident că experienţa comuniştilor autohtoni era minimă, Bucureştiul apelând la expertiza consilierilor sovietici, iar aceştia au oferit suportul tehnic necesar, profesionişti „cum ar fi regizorii, operatorii şi decoratorii” care să îndrume activitatea colegilor români, trimiterea în ţară a unor „arhitecţi şi constructori specializaţi” şi posibilitatea „de a învăţa şi de a face un stagiu de practică în studio-urile sovietice, în străinătate şi în şcoli tehnice.”4



Caravanele cinematografice

În ceea ce priveşte răspândirea producţiilor sovietice în mediul rural, comuniştii au adoptat metoda caravanelor cinematografice. Acestea au reprezentat o piesă importantă în 1946, an cu implicaţii electorale. De la popularizarea ideilor platformei B.P.D., a realizărilor guvernului Petru Groza şi până la diabolizarea adversarilor politici naţional-ţărănişti şi naţional-liberali, caravanele mergeau în zona rurală şi încercau să capteze atenţia sătenilor. În acest caz, rolul cel mai important îl avea îndrumătorul, care trebuia să fie un „membru de Partid ridicat politiceşte, care a trecut cursuri de 10 zile şi cunoaşte profund platforma-program a Blocului Partidelor Democrate, conştient de misiunea pe care o are.”5

Filmele americane, „exagerate și tendențioase”

Însă răspândirea producţiilor sovietice nu era de ajuns. Trebuia contracarată şi diseminarea filmelor occidentale, în special a celor americane. Acestea sunt caracterizate ca fiind „tendenţioase şi exagerate, înfăţişând Statele Unite ca ţara visurilor.” Pe de altă parte, unele dintre ele ar face „o propagandă reacţionară şi pro-nazistă.” Din acest punct de vedere, simptomatic este cazul posibilei concesionări a drepturilor de exploatare şi distribuţie a filmelor americane în România. După o dezbatere între instituţii în privinţa oportunităţii, I. Chişinevschi decide într-un final respingerea propunerii, acesta nefiind „de acord nici cu persoana ca reprezentant al filmului american ( este vorba de un delegat al Metro Goldwin Mayer – C.O. ) nici cu crearea însăşi a unei asociaţii de import al filmului american. Trebuie făcut totul ca filmele americane să nu poată pătrunde în România sau, cel puţin, dacă pătrund, să fie un număr limitat de filme şi cu caracter progresist.” Următorul pas logic era naţionalizarea industriei cinematografice.

Adoptarea planului cincinal de dezvoltare economică

Pe data de 8 iunie 1948, societatea Filmul Popular, care se ocupa cu importarea filmelor dezirabile din punct de vedere ideologic, este transformată în societate de stat sub numele de Cinexfilm. Câteva luni mai târziu, în şedinţa Secretariatului Comitetului Central din 6 octombrie 1948 se discută proiectul naţionalizării „spitalelor particulare şi a cinematografelor.” Forul decide înfiinţarea „unei comisiuni din delegaţi ai Ministerelor de Interne, Sănătate, Propagandă şi a Direcţiei Organizatorice care să elaboreze un plan de acţiune pentru aplicarea în practică.” Planul este finalizat la sfârşitul lunii, iar pe 2 noiembrie este publicat decretul 303 privind naţionalizarea acestui sector artistic şi reglementarea comerţului cu produse cinematografice.

Suprimarea Cinexfilm și înființarea Romfilm

Sigur faci aceeasi greseala! Cum se fierb ouale pentru a le vopsi de Paste! Ce nu stiai!

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI