REŢEAUA JUDECĂTORILOR PENALI. Şpăgile date în Tribunal: „Și mi-a zis că m-a filmat când am numărat și când v-am dat eu o sută de milioane”

REŢEAUA JUDECĂTORILOR PENALI. Şpăgile date în Tribunal: „Și mi-a zis că m-a filmat când am numărat și când v-am dat eu o sută de milioane”

Detalii inedite din referatul DNA de aresatre preventivă a celor patru judecători d e la Tribunalul bucureşti, acuzaţid e fapte d ecorupţie în dosare de insolvenţă a unor companii. CAB a admis ieri seară propunerea de arestare preventivă formulată de DNA pentru Ion Stanciu, Mircea Moldovan, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, judecători la Tribunalul Bucureşti - Secţia VII civilă, însă decizia nu este definitivă, iar cei patru judecători au făcut contestaţie.

În 16 aprilie 2014, practicianul în insolvență Monica Angela Borza  s-a întâlnit, în autoturismul său, cu Ciprian Sorin Viziru, pentru a discuta cu acesta în legătură cu unul dintre dosarele de insolvență în care era numită. În discuţii, femeia îi spune judecătorului că cineva a filmat+o când primea şpaga.

Ciprian Sorin Viziru: A, ce să vă spun acolo?! Ă... că a cerut încă o dată ăsta, …[neinteligibil]… a cerut …[neinteligibil]… Nu s-a soluționat dincolo contestația. Pe         29 deci, are ăsta.  Și eventual să cer la ambele, ambele …[neinteligibil]… Eu am mai luat două contestații....

Monica Angela Borza:  Care șe... care șefu? Mă duc încolo?

Ciprian Sorin Viziru: După aceea a rămas... au rămas două contestații de... Și la ambele trebuie expertiză.

Monica Angela Borza:  Așa... Bun.

Ciprian Sorin Viziru: Mă rog, și să ceară …[neinteligibil]… a ambelor …[neinteligibil]…

Monica Angela Borza:  A, pe șaptezeci și cât?

Ciprian Sorin Viziru: Da, șaptezeci și trei.

Monica Angela Borza:  Da.

Ciprian Sorin Viziru: Ca să fie …[neinteligibil]… falimentu’. Nu scrie că face planu’.

Monica Angela Borza:  Plan la…[neinteligibil]… șefu.

Ciprian Sorin Viziru: Face plan?

Monica Angela Borza:  Face plan investitoru’.

Ciprian Sorin Viziru: Păi, bun, 29 aprilie... Afișați tabelul pe 01 mai...

Monica Angela Borza:  Am înțeles.

Ciprian Sorin Viziru: Și până pe 24 iunie completați planu’.

Monica Angela Borza:  Am înțeles șefu.

Ciprian Sorin Viziru: Se poate face asta, nu, în două luni?

Monica Angela Borza:  Da. Bine.

Ciprian Sorin Viziru: Da.

Dosarul era pentru anularea unui transfer de proprietate

Din verificările efectuate a rezultat faptul că dosarul despre care s-a purtat dialogul antemenționat este înregistrat la Tribunalul București sub nr. 24084/3/2013, este repartizat spre judecată completului C12 prezidat de către magistratul Viziru Ciprian Sorin și are ca obiect ”acțiune în anulare acte transfer proprietate”, formulată la data de 05.07.2013 de către ACTIV LICHIDATOR IPURL, societate administrată de către practicianul în insolvență Borza Monica Angela, împotriva SC MOZZART SPORTS BETS SRL și SC NOREPLY MOZZART SRL.  În această cauză, în data de 29 aprilie 2014 a avut loc un termen de judecată, când s-a dispus amânarea pentru a se lua la cunoștință de raportul de expertiză, fixându-se termen pentru data de 24 iunie 2014.

După cum se observă, magistratul i-a dat indicații denunțătoarei cu privire la ceea ce trebuie să facă în dosar, respectiv să ceară expertiză și să formuleze, în temeiul art. 73 din Legea 85/2006 contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute în tabelul preliminar de creanţe ” Ca să fie …[neinteligibil]… falimentu”’, să afișeze tabelul preliminar al creanțelor pe ”1 mai” și ”până pe 24 iunie completați planu’”.

Şpaga

Conform celor stabilite, la termenul din data de 29.04.2014 s-a amânat cauza pentru a se lua la cunoștință de raportul de expertiză, următorul termen de judecată fiind stabilit de către judecătorul Viziru Ciprian Sorin pentru data de 24.06.2014, așa cum a convenit cu denunțătoarea la întrevederea din 16.04.2014.

Pentru ”ajutorul” dat, Borza Monica Angela i-a dat magistratului, cu titlu de mită, suma de 10.000 lei, ”pentru păstrarea unei relații profesionale bune” :

Monica Angela Borza:  Îi spun la AMALIA: „Dom’le, eu știi câți am?”

Ciprian Sorin Viziru: Parcă două mii cinci sute …[neinteligibil]… Lăsați, nu mai... Nu, haideți că nu …[neinteligibil]… conduce, la...

Monica Angela Borza:  Îî!

Ciprian Sorin Viziru: E bine. Și …[neinteligibil]…

Monica Angela Borza:  …[neinteligibil]…

Ciprian Sorin Viziru: …[neinteligibil]… Dați în lei.

Monica Angela Borza:  Vă mai trebuie?

Ciprian Sorin Viziru: Nu, nu, nu! Pânâ când vin banii. Peste două săptămâni.

Monica Angela Borza:  Bine. Bine. Și-atunci …

Confimarea şpăgii

Primirea banilor a fost confirmată de inculpatul Viziru Ciprian în data de 15.06.2014, cu ocazia unei alte întrevederi pe care a avut-o cu denunțătoarea, tot în autoturismul acesteia. Redăm mai jos pasaje relevante din dialog:

Monica Angela Borza:  Ă… ă… Mi-a zis cineva că v-am der… că v-am… am…   eu am numărat banii acolo, la fereastră, la… când am dat, la trei… o sută de milioane. Și mi-a zis că m-a filmat când am numărat și când v-am dat eu o sută de milioane.

Ciprian Sorin Viziru: Aoleu!

Monica Angela Borza:  Da!

Ciprian Sorin Viziru: Păi, stați, că nu… N-ați numărat nimic!

Monica Angela Borza:  Ba eu i-am numărat la fereastră!

Ciprian Sorin Viziru: Mamă! V-a spus cine, asta?

Monica Angela Borza:  Băie… Mi-a zis… da’ nu știu dacă e adevărat sau nu e adevărat, dar eu sunt un pic …

Ciprian Sorin Viziru: Dar cine… ă… V-a spus cineva din sistem sau… un prieten?

Monica Angela Borza:  Păi… un prieten!

Ciprian Sorin Viziru: Bun! Și ce rămâne de făcut? Ce trebuie făcut?

Monica Angela Borza:  Nu știu! Da’ nu știu!

Ciprian Sorin Viziru: Păi, stați puțin… ă…

Monica Angela Borza:  O să… O să-l mai întreb! O să-l … Eu am zis să… să vină azi pe la mine, să vorbesc cu el, știţi? Nu știu… Dar cine? Înseamnă că… acolo, la Tribunal, s-a… nu!

...

Ciprian Sorin Viziru: Păi, stați, că nu e…! E adevărat? Adică, nu mai știu!

Monica Angela Borza:  Eu… eu… eu-s speriată!

Ciprian Sorin Viziru: Eu nu mai știu! De când oare?

Monica Angela Borza:  Da, da!

Ciprian Sorin Viziru: Da?

...

Monica Angela Borza:  Ă… Îl chem… îl chem… îl chem la mine și vorbesc cu el!

Ciprian Sorin Viziru: Da, chemați-l!

Monica Angela Borza:  Îl chem la mine și vorbesc cu el!

Ciprian Sorin Viziru: Aoleu! Când v-a spus asta? …Stați, stați pe loc! Unde mai mergem?

Monica Angela Borza:  Ieri!

Ciprian Sorin Viziru: Cred că sunteţi agitată… nici n-aţi dormit!

Monica Angela Borza:  Da, da, da!

Ciprian Sorin Viziru: O să mă gândesc și eu de-acuma! Mamă!

Monica Angela Borza:  Hai, că vă duc, aşa…!

Ciprian Sorin Viziru: Da’ asta a fost acu’…

Monica Angela Borza:  Da!

Ciprian Sorin Viziru: Când s… dracu’? Juma’ de an, parcă, sau...! Nu mai știu! …[indică o stradă cu mâna]… Haideți, că eu am lăsat mașina acolo, pe străduța aia!

...

Ciprian Sorin Viziru: Da! Eu mi-aduc aminte de număratul ăla, dar…

Monica Angela Borza:  Da! Nu știu! Eu… cred că eu sunt de vină… Mă rog, nu știu!

Ciprian Sorin Viziru: [rosteşte pe un ton scăzut]: Mamă!...Înseamnă că e adevărat că... pentru... Cine, dracu’, știa asta?!

Monica Angela Borza:  Nu știu! Nu știu, nu știu, nu știu! Nimic… Nu știu! Ceva e!

Ciprian Sorin Viziru: Păi, e ceva, că… nu știam decât… Numai noi doi ştiam… de c... ăsta!

Monica Angela Borza:  Ceva e! Ceva e, da’ nu știu ce! Pe mine…

Ciprian Sorin Viziru: E prieten, deci…  E prieten ăsta, care v-a spus? Sau…

Monica Angela Borza:  Eu știu?! Mai poți să… ă… E prieten! El… se zice că-i prieten!

Ciprian Sorin Viziru: E prieten!? Adică, e prieten de mai mulți ani? E cunoscut sau e…?

...

Ciprian Sorin Viziru: Da’ v-a spus numele meu?

Monica Angela Borza:  Da!

Ciprian Sorin Viziru: Păi, de unde m-a… mă știe…? …[indică traseul]… La dreapta!

Monica Angela Borza:  Păi… probabil că au filmat! Eu de unde să…? Așa a zis,      c-a… e filmat!

Ciprian Sorin Viziru: Doamne…! Filmat!? Cu ce, dracu’, e filmat? Păi, e filmat cu camera Tribunalului, că altceva nu…!

Monica Angela Borza:  Nu știu! Nu… Nu știu! Nu știu!

...

Monica Angela Borza:  Îl su… Eu îl chem la mine astăzi și…!

Ciprian Sorin Viziru: Îhm!

Monica Angela Borza:  Vă mai sun! Bine?

Ciprian Sorin Viziru: [foloseşte o interjecţie care exprimă îngrijorarea]: Pfaa…!!!

Monica Angela Borza:  [a oprit autoturismul]: Nu, deci eu sunt foarte… Eu zi… eu chiar sunt speriată!

Ciprian Sorin Viziru: Da, am înţeles! …[neinteligibil]… o să lipsească zilele astea, că vine NELU de… ăla, din ITALIA şi… mă rog…! Da’ nu se poate, cum…

...

Monica Angela Borza:  O să-l sun eu, să vorbesc cu el în după-masa asta.

Ciprian Sorin Viziru: Păi ce-o să-i spuneți? Că…!?

Monica Angela Borza:  Păi, să-l întreb, să văd detalii! Că nu vorbește, el nu vorbește prostii!

Ciprian Sorin Viziru: Bine, acuma să… Mă rog! Nu știu ce să spuneți acuma… Chiar nu… Să vedeți exact, fără să spuneți da sau nu!

Monica Angela Borza:  Să văd exact despre ce e vorba! Dacă pot să… Nu știu! Să văd! …[neinteligibil]…

Ciprian Sorin Viziru: Da! Ă… …[oftează]… Mă rog, vorbiți și cu mine, da? După ce aflați. Imediat ce aflați!

Monica Angela Borza:  Da, da, da! Da! Vă sun!

Ciprian Sorin Viziru: Oricând sunt la dispoz…