În mai multe orașe din Franța au loc manifestații față de proiectul de lege propus de guvern, privind securitatea globală. Inițiativa este denunțată de sindicatele jurnaliștilor și organizațiile pentru drepturile omului, potrivit cărora ar crea condiții de îngrădire a libertății de exprimare.
La Paris, participanții contestă Articolul 24 devenit deja celebru din legea aprobată cu câteva zile în urmă într-o prima lectură de Adunarea Națională.
Acesta pedepsește, cu un an de închisoare și o amendă de până la 45.000 de euro, difuzarea prin orice mijloace a imaginii feței sau altui element de identificare a unui polițist sau jandarm, atunci când acționează în cadrul unei misiuni, cu scopul de a aduce atingere integrității sale fizice sau psihice.
Legea urmărește să submineze libertatea presei, libertatea de a informa și de a fi informat, libertatea de exprimare, pe scurt libertățile publice fundamentale ale Republicii noastre - arată organizatorii protestelor, în apelul lor.
Asociațiile și sindicatele jurnaliștilor reclamă un exces de legiferare din partea Guvernului, întrucât faptele incriminate sunt deja pedepsite de legi în vigoare, scrie Rador.
Articolul a stârnit o mare polemică și pe scena politică, inclusiv în rândul majorității aflate la guvernare, fiind avansate propuneri de rescriere și chiar de renunțare la articolul contestat.
Reprezentanții stângii radicale, comuniștii și „Franța nesupusă”, merg mai departe și acuză guvernul și pe președintele Emmanuel Macron că încearcă să transforme Franța într-un stat polițienesc.
Ministrul de Interne și-a apărat inițiativa în Parlament susținând că nu sunt vizați jurnaliștii, ci doar acele persoane si publică imagini cu polițiștii pe internet, insistând la ură împotriva lor, oamenii legii sau familiile lor devenind adresa ținte ale răzbunării unor infractori.
„Libertate, egalitate, filmaţi”
Poliţia franceză a tras cu gaze lacrimogene în timpul marşului de protest organizat sâmbătă la Paris faţă de un proiect de lege privind „securitatea globală”, după ce protestatari au lansat artificii asupra efectivelor poliţiei, au ridicat baricade şi au aruncat cu pietre, informează Reuters şi AFP.
Mii de persoane s-au adunat sâmbătă în mai multe oraşe ale Franţei pentru a denunţa prin proteste acest proiect de lege într-o ţară zguduită de joi de un nou caz de violenţă poliţistă care pune guvernul francez sub presiune, scrie Agerpres.
În Lille, între 1.000 şi 1.500 de persoane, în frunte cu primăriţa Martine Aubry, s-au reunit sub sloganul „Libertate, egalitate, filmaţi”.
La Montpellier, între 4.000 şi 5.000 de manifestanţi scandau lozinci împotriva violenţelor poliţiei şi „derivei autoritare” a statului.
Două cazuri de violenţe poliţiste care au avut loc săptămâna aceasta în Franţa şi au fost dezvăluite prin înregistrări video fac ca proiectul de lege să fie dificil de trecut prin parlament.
Luni, în timpul unei operaţiuni a organizaţiilor pro-migranţi, poliţia i-a evacuat brutal pe cei instalaţi într-o piaţă din centrul Parisului, printre care erau jurnalişti şi reprezentanţi ai municipalităţii.
Însă, joi, au fost publicate imagini de pe camere de supraveghere în care se putea vedea cum trei poliţişti băteau o persoană de culoare, producător muzical. Presa, reţelele sociale şi mai multe vedete din lumea sportului au denunţat violenţele polițienești.