Republica Moldova își va măsura pădurile după standarde europene. Cu sprijinul României, în 2026 pornește primul Inventar Forestier Național

Republica Moldova își va măsura pădurile după standarde europene. Cu sprijinul României, în 2026 pornește primul Inventar Forestier Național

Republica Moldova. Pădurile din Republica Moldova vor fi, pentru prima dată, măsurate, evaluate și monitorizate după standarde europene. Din 2026, Chișinăul va lansa primul său Inventar Forestier Național, un exercițiu amplu care, cu sprijinul financiar al României și expertiza specialiștilor români, va oferi o radiografie reală a fondului forestier: de la sănătatea arborilor și ritmul de regenerare naturală, până la volumul exact de masă lemnoasă. 

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, s-a întâlnit, pe 4 decembrie, cu reprezentanții Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură (INCDS) „Marin Drăcea”, instituția care gestionează deja al treilea ciclu al inventarului forestier în România. Discuțiile au vizat stabilirea pașilor tehnici necesari pentru ca Republica Moldova să poată porni propriul sistem modern de monitorizare a pădurilor.

Sursa foto: Ministerul Mediului

Specialiștii INCDS și-au exprimat disponibilitatea de a lucra cot la cot cu experții moldoveni, oferind instruire, consultanță și suport în toate etapele – de la elaborarea metodologiilor, până la colectarea datelor în teren și analiza complexă a rezultatelor. Pentru Moldova, această expertiză este crucială, având în vedere că România dispune de ani de experiență acumulată în inventarierea forestieră periodică după standarde europene.

Un proiect prioritar pentru Ministerul Mediului

Ministrul Gheorghe Hajder a subliniat că accelerarea lansării IFN reprezintă o prioritate strategică pentru țară.

„Sprijinul României marchează o etapă importantă în cooperarea bilaterală și un avantaj major pentru dezvoltarea capacităților noastre în sectorul forestier”, a declarat oficialul.

Ce reprezintă Inventarul Forestier Național

Inventarul Forestier Național este un instrument modern folosit în numeroase state europene, care oferă o imagine fidelă asupra resurselor forestiere ale unei țări. Prin acest sistem sunt colectate periodic date despre: suprafața totală împădurită, starea de sănătate a arborilor, volumul de masă lemnoasă și stocurile de carbon, evoluția ecosistemelor și ritmul de regenerare naturală.

etimologia cuvântul Zelenski

Sursa foto: Arhivă/EVZ

Aceste informații devin esențiale pentru adoptarea unor politici bazate pe date reale, nu pe estimări, și stau la baza raportărilor internaționale în domeniul mediului și schimbărilor climatice.

Acces la expertiză europeană și tehnologii moderne

Prin acest parteneriat cu România, Republica Moldova consolidează accesul la tehnologii moderne, practici europene și expertiză științifică avansată, pregătindu-se să administreze mult mai responsabil una dintre cele mai valoroase resurse naturale ale sale: pădurile. Implementarea IFN va permite țării să își cunoască și protejeze fondul forestier cu aceeași rigoare și precizie cu care o fac statele europene cu experiență în domeniu.

Potrivit statisticilor, Republica Moldova are cea mai mică parte din teritoriu acoperită de păduri, doar 11%.