Republica Moldova ia în calcul să renunțe la neutralitatea înscrisă în Constituție. Cine se va opune aderării țării la NATO

Republica Moldova ia în calcul să renunțe la neutralitatea înscrisă în Constituție. Cine se va opune aderării țării la NATOVladimir Putin. Sursa foto: Arhiva EVZ

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a spus că autoritățile de la Chișinău ar putea decide schimbarea constituției, în contextul războiului din Ucraina. Iar astfel, mica țară de la est de România ar ieși complet de pe orbita Moscovei, după ce anterior a mai făcut gesturi de îndepărtare de Kremlin.

Războiul din Ucraina a determinat autoritățile de la Chișinău să se gândească din ce în ce mai mult la renunțarea la neutralitatea înscrisă în Constituția țării. Președintele Maia Sandu a spus că există discuții privind capacitatea Republicii Moldova de a se apăra singură în contextul unei invazii. Șeful statului a mai adăugat că se ia în calcul aderarea la o alianță mai mare. Sandu a punctat că renunțarea la neutralitatea țării se va întâmpla doar printr-un proces democratic.

Președintele nu a folosit numele NATO când a vorbit de o alianță militară mai mare. Vladimir Putin a încercat de mai multe ori să destabilizeze guvernul pro european din Republica Moldova. În cazul în care Moldova și-ar exprima dorința de a face parte din alianța nord-atalantică, acest lucru ar putea să reprezinte pentru Rusia un motiv de a invada și acest stat. Rusia a transmis mai multe advertismente, în trecut, în legătură cu cooperarea militară dintre Moldova și aliații occidentali. Chișinăul a ajutat statele NATO pentru a menține pacea în Kosova.

Au existat tot mai multe întâlniri între oficialii moldoveni și cei din NATO în ultima perioadă. Maia Sandu s-a întâlnit, în luna septembrie, cu secretarul general al alianței, Jens Stoltenberg. Ministrul de externe, Nicu Popescu, a mers la reuninea NATO din decembrie care a avut loc la București. A fost pentru prima dată când un ministru de Externe din Moldova a participar la o reuniune ministerială a alianței nord-atlantice.

Cine împiedă aderarea Republicii Moldova la NATO

Principalul obstacol privind aderarea Moldovei la NATO este reprezentat de soldații ruși care și-au pus bazele în regiunea separatistă transnistreană. În plus, războiul declanșat de Rusia a avut efecte și asupra statului condus de Maia Sandu. Au fost găsite resturi de rachete pe teritoriul Republicii Moldovei, iar din cauza atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina și Chișinăul a rămas fără curent electric.

Guvernul de la Chișinău ar trebui să acționeze cu mult tact pentru a face parte din NATO. Pe de o parte nu trebuie să renunțe la strategia pro-occidentală și în același timp nu poate agrava relația tensionată cu Rusia. „Republica Moldova este o un stat pașnic. Nu Moldova este cea care a pornit un război împotriva vecinilor săi. Propaganda rusă a reușit să convingă o parte a populației că neutralitatea înseamnă că nu trebuie să investești în sectorul tău de apărare, că neutralitatea înseamnă că nu faci nimic și nu ai capacitatea de a te apăra, ceea ce este greșit”, a declarat Maia Sandu pentru Politico.