Reportaj în pandemie, la Vama Veche. Distracție fără aglomerație și „No More Dancing”

Reportaj în pandemie, la Vama Veche. Distracție fără aglomerație și „No More Dancing”

Vama Veche, cea mai iubită destinație a litoralului românesc, care în vremuri normale mustește de muzică dată la maxim și distracții care țin până la răsăritul soarelui, s-a transformat în câteva zile, din cauza măsurilor luate de autorități, într-un sat liniștit, cu atmosferă boemă

Indrăgostiți, necondiționat, de Vama Veche

Surprinzător, și cu mici excepții ale unor adolescenți care se laudă că au venit cu boxele de acasă, sau câțiva tineri dezamăgiți care au venit pentru „distracție adevărată”, mai toți turiștii agreează decizia unanimă a autorităților și agenților economici din Vama Veche. „Este o decizie elegantă, din care toată lumea ar trebui să aibă de câștigat, să fie un echilibru pentru toți. Să sperăm că, nu peste mult timp, o să se întoarcă acele petreceri celebre, dar, pe moment, toată lumea trebuie să înțeleagă contextul și realitatea din jurul nostru”, declară un turist din Craiova.

Ne puteți urmări și pe Google News

Declarațiile tinerilor din Vama Veche par ireale. Spun că nu glumesc atunci când acceptă decizia. „Nu cred că a împiedicat pe cineva să se simtă bine și mai mult decât atât, să ne simțim și în siguranță. E o decizie foarte bună, din partea celor care au afaceri deschise aici. Distracția nu a fost impactată cu absolut nimic. Distracția a continuat, dar a fost în limita decenței, evident. Suntem educați, suntem principiali”, explică apăsat un alt turist din Craiova.

Iar o tânără din București, abia sosită în țară din China, este îndrăgostită de Vama Veche. „Statul la terasă, bronzatul și faptul că ne putem bucura de apa asta care este foarte caldă și de atmosfera plăcută, înseamnă distracție. Că la urma urmei de asta aveau oamenii nevoie, să se relaxeze și să stea departe de mediul acela închis în care am stat până acum”. Turista spune că Vama este puțin mai scumpă decât Beijing-ul dar „e rezonabil, mai scump decât era odată, însă prefer Vama Veche tocmai pentru atmosfera pe care o are locul acesta și pentru amintirile tinereții. O iubesc, oricum, chiar și în pandemie”.