Relațiile mafiei cu politica, când Vanghelie îi făcea pantofi lui Nuțu Cămătaru, iar clanurile campanie electorală. COSA NOSTRA de ROMÂNIA

Relațiile mafiei cu politica, când Vanghelie îi făcea pantofi lui Nuțu Cămătaru, iar clanurile campanie electorală. COSA NOSTRA de ROMÂNIA

DOSARUL SĂPTĂMÂNII. De-a lungul vremii, clasa politică nu a rezistat tentației de a se apropia de grupări de infractori pentru a beneficia de banii, influența și puterea acestora. Evz reamintește o parte dintre aceste scandaluri

Relaţiile interlopilor cu politicienii, magistraţii, şefii poliţiei şi administraţiei statului au o lungă şi fructuoasă tradiție. Duduienii, Cămătarii, Fane Spoitoru, Sile Pietroi, Nicu Gheară, Răgălie, Genică Boerică sau Gemenii, Toboşarii şi Bercea Mondialu sunt doar câteva branduri faimoase prin conexiunile la cel mai înalt nivel.

VANGHELIE ȘI NUȚU CĂMĂTARU

Aflat în penitenciar în anul 2008, Sile Cămătaru a acordat un interviu presei tabloide. Acesta declara atunci că a primit oferte să  intre în PSD, după care a adăugat. "Eu înainte, pe vremea lui Ceaușescu, am avut cooperativa la domiciliu, cu angajați. Nu m-am apucat de ieri sa fac afaceri. Am lucrat cu Marian Vanghelie. Era alergător, războinic și luptător ca acum. Era șef mașinist, adica cel care cosea fțtele de pantofi”, a dezvaluit Sile Camataru in interviul respectiv.

Despre primar, Sile a spus că era șef de producție, adică cel ce “trăgea pe calapod” și totul se întâmpla prin anii '85-'86. Tot despre Vanghelie, Sile a continuat aprecierile: “Multa lume facea mișto de el. Poate nu se exprima corect sau poate nu are școala asta a vorbirii, dar voința lui este de respectat”, a precizat Sile despre primarul aflat acum în arest preventiv.

Vezi și DECALOGUL CLANURILOR. Cele zece legi ale MAFIEI pe care niciun INTERLOP nu le poate încălca. COSA NOSTRA de ROMÂNIA

DOM COSTEL STRÂNGEA COTIZAȚII PRIN TORTURĂ

Dom Costel, pedelistul din Doljul guvernat de Radu Berceanu, a fost numit secretar de stat şi director al Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare, deşi avea dosar instrumentat de DIICOT pentru răpirea şi sechestrarea unui om de afaceri, acţiune pusă în practică de nişte băieţi vânjoşi din Craiova. Ascensiunea lui Costel Iancu a fost consecinţa cotizaţiilor grase date partidului, aşa cum incendierea maşinii unui alt afacerist din aceeaşi categorie se datora refuzului acestuia de a dona 300.000 euro pentru campania electorală la Consiliul Judeţean.

Vezi și Regula ambasadorilor MAFIEI ROMÂNEŞTI în Europa: „Nu vin în ţară decât pentru crimă!". Cine a fost traficantul de DROGURI fără chip, supranumit Don Corleone. COSA NOSTRA de ROMÂNIA

CAMPANIE PENTRU BUCUREȘTI CU INTERLOPI

Fostul viceprimar PD-L Răzvan Murgeanu a apelat în campaniile electorale la serviciile lui Sile Pietroi şi Titi Chira, personaje care aveau la activ tâlhării, tentative de omor şi lipsire de libertate. Procurorii susţin că în vara lui 2008 cei doi interlopi au prestat intens pentru diverşi politicieni cuprinşi de febra alegerilor.

NIȚĂ ȘI BRENER

PSD-istul Constantin Niţă a fost, potrivit Centrului Român pentru Jurnalism, unul dintre contactele în România ale lui Paul Brener. Personaj cu dublă cetăţenie, a cărui urmărire a fost cerută de anchetatorii italieni, care îl suspectau de trafic de droguri, metale preţioase şi arme.

MAZĂRE ȘI FRAȚII VASEA

Numele primarului Constanţei a fost mereu asociat cu interlopi, cum ar fi clanul fraţilor Vasea, implicaţi în comerţul cu combustibil şi în tranzacţii hoteliere care de care mai dubioase.

BUTOANE SI SENATORUL DANSATOR

Fostul senatorul UNPR Cezar Măgureanu a declarat după asasinarea unui sportiv american în Giurgiu de către membri ai unui clan interlop  că nu se poate spune că există "un clan Butoane" care taie şi spânzură în cercul cămătarilor, al proxeneţilor şi al traficanţilor. Însă, imaginile de la chefurile clanului Butoane au arătat că Cezar Măgureanu a dansat până dimineaţa lângă mafioţii din Giurgiu și a primit dedicații de la maneliști.

BERCEA MONDIALU'

Interlopul din Olt a fost de-a lungul timpului în apropierea unor oameni politici ca Nicolae Grădinaru (fost prefect de Olt, PDSR, PSD, PRM), Gabriel Diaconu (fost viceprimar din Slatina, PNL, PL-D, PD-L) sau Lidia Bărbulescu (fost preşedinte CSM, propusă pentru şefia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) şi Theodor Stolojan. Nu în ultimul rând, acesta are un copil botezat de Mircea Băsescu, fratele fostului președinte. Traian Băsescu a declarat de curând că regretă apropierea familie sale de cea a lui Bercea.

BALCAN ȘI CRĂCĂNATU

Fostul deputat PDL de Brăila Viorel Balcan declara după ce interlopul Titi Crăcănatu apărea în fotografiile de nuntă ale fiului lui Balcan, că interlopul i-a fost vecin, prieten de suflet şi-aşa o să rămână toată viaţa. "Indiferent ce face, indiferent cu ce se ocupă, indiferent cine a fost şi ce este, el a venit în calitate de prieten şi vecin la nuntă. Intrebat dacă va apela la prietenii lui "dubioşi" la viitoarele alegeri din colegiu, Balcan a replicat: "Sigur, sigur! Aşa l-am scos şi pe Aurică Simionescu primar (n.r. actualul primar al Brăilei), apelând la lumea interlopă, să nu se uite acest lucru".